Expres

Ionel Arsene, pe lista „most wanted” a Poliției Române

Poliția Română l-a dat în urmărire pe Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț și unul dintre cei mai influenți lideri locali ai PSD. Acesta nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat , după ce a fost condamnat definitiv vineri la 6 ani și 8 luni de închisoare, de Curtea de Apel Brașov.
Condamnare: 6 ani si 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Fapta: Persoana a săvârșit două fapte de trafic de influență în perioada iunie-iulie 2015. Semnalmente: înălțime – 1,85m; greutate – cca.85 kg; constituție normală; păr grizonat; ochi căprui”, sunt detalii oferite de Poliția Română în dreptul lui Ionel Arsene.
Instanța a decis confiscarea de la Ionel Arsene a sumelor de 80.000 euro şi 80.000 lei.

Decizia e definitivă și a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Instanța a dispus totodată măsura interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, precum și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani.
Publicația locală Vestea.net scrie că șeful CJ Neamț se află în Italia, țară în care a plecat în preziua sentinței. Ionel Arsene a fost acuzat de trafic de influență, după ce, potrivit DNA, a cerut mită de peste 3 milioane de lei. El a fost trimis în judecată pe 22 februarie 2018, fiind acuzat de trafic de influență în două cazuri distincte, instrumentate de procurorii anticorupție în lunile ianuarie și februarie ale aceluiași an.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Fa, dar ce captura ai reusit sa faci? Jud. Neamt e in ROM? Eu inteleg ca pe multi asa zisi ziaristi reconvertiti in repostaci, va depaseste scrisul, de aia si repostati, dar nici macar poze nu sunteti instare sa reproduceti?

Back to top button