Expres

Ion Iliescu va rămâne fără certificatul de „luptător la Revoluție”

  • ioniliescu_3.jpg

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, din subordinea Guvernului, a decis să-i retragă lui Ion Iliescu titlul de luptător la Revoluție. Membrii Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România au votat ieri, în unanimitate, să îi retragă fostului președinte carnetul de revoluționar.

Motivul invocat este faptul că, în anul 1971, acesta deținea funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, funcție care a coroborat cu cea de conducere la UTC tot a PCR-ului. Astfel, comisia a constatat că Ion Iliescu nu a luptat la Revoluție, ci făcea partea chiar din partidul care era la putere în acea vreme.

Ion Iliescu își va pierde, totodată, toate beneficiile care vin odată cu acest titlu.

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România începe, astfel, acțiunea de anulare a certificatului în instanța de contencios administrativ, iar ulterior pronunțării de către instanță a hotărârii judecătorești de anulare se va transmite adresă către Serviciul pentru revoluționari pentru retragerea titlului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare