Expres

Ion Iliescu, internat la Spitalul SRI

Ion Iliescu, internat la Spitalul SRI

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat la terapie intensivă, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din Capitală, potrivit surselor Digi24.
În vârstă de 95 de ani, Ion Iliescu a fost internat la ATI, la spitalul SRI din Capitală, luni după-amiază. El s-a prezentat la spital cu o stare generală alterată, din cauza unor probleme respiratorii.
În după-amiaza zilei de ieri, 9.06.2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a transmis SRI.

Fostul președinte este supus mai multor investigații. Nu este pentru prima dată când Ion Iliescu ajunge internat la spitale din Capitală. A avut inclusiv nevoie de mai multe intervenții la inimă și i-au fost montate câteva stenturi de-a lungul timpului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button