Expres

Iohannis nu va participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Naționale

 

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, o scrisoare Patriarhului Daniel în care îl anunţă că nu va particip duminică la ceremonia de sfinţire a Catedralei Naționale (Mântuirii Neamului, din motive care ţin de agenda europeană, informează Administraţia Prezidenţială.

„Preafericirea Voastră, Vă mulţumesc pentru calda invitaţie de a participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Din păcate, din motive care ţin de agenda europeană, nu voi putea lua parte la evenimentul de duminică, 25 noiembrie 2018. Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă, pentru credincioşii ortodocşi din ţară şi din diaspora, o sărbătoare cu o încărcătură istorică şi simbolică aparte. Participarea Patriarhului Ecumenic Sanctitatea Sa Bartolomeu I, împreună cu ierarhi ai Bisericilor ortodoxe surori, arată legătura profundă care ne uneşte în spiritul credinţei şi al valorilor creştine pe care Biserica le cultivă în societate”, a transmis Klaus Iohannis, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale. Şeful statului precizează că „ridicarea Catedralei Naţionale a fost posibilă printr-un efort susţinut al Bisericii Ortodoxe Române şi al credincioşilor. Acest locaş de rugăciune ne aduce împreună într-unul dintre cele mai importante momente pentru poporul român: celebrarea Centenarului Marii Uniri. În acest moment deosebit, Vă rog să primiţi, Preafericirea Voastră, urările mele Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic

Patriarhul Constantinopolului, primire la Cotroceni

Pe de altă parte, Klaus Iohannis îi primeşte, sâmbătă, începând cu ora 10.30, la Palatul Cotroceni, pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi pe Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,a anunţat Administraţia Prezidenţială. Evenimentele care marchează sfinţirea Catedralei Naţionale au început vineri. Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a sosit vineri, la ora 12.45, la Catedrala Patriarhală, fiind întâmpinat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Bartolomeu a venit însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, precum şi de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra. Delegaţia Bisericii Ortodoxe din Grecia a adus aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Această raclă va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până în ziua următoare, sâmbătă, ora 16.00.
Sâmbătă, la ora 16.30, racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, unde vor rămâne până duminică, 25 noiembrie, ora 13.00. Acest moment va fi urmat, la ora 17.00, de Slujba de pomenire a Eroilor români, săvârşită în Catedrala Naţională de către Patriarhul României împreună cu alţi ierarhi. Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, va fi săvârşită Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi Sfântului Mare Mucenic Mercurie.

Citiți și :

Duminică încep „zilele de sfinţire a Catedralei Naționale”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare