Expres

Interlopul Genică Boerică a fost prins în Italia

 

Interlopul Genică Boerică, căutat încă din luna mai 2014, a fost capturat în această noapte în Italia, de către polițiștii din Milano, anunță Digi 24. Interlopul Poliţia Română arată, într-un comunicat, că în noaptea de 28 spre 29 august, o escortă a Poliţiei Române a preluat din Italia şi adus în ţară un bărbat urmărit la nivel internaţional de autorităţile judiciare române, întrucât este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi 3 luni pentru infracţiuni de natură economică.
„Bărbatul a fost localizat şi depistat, în urma schimbului de informaţii efectuat prin intermediul Biroului SIRENE, în Italia, la data de 22 iunie 2017, iar la data de 16 august 2017, Curtea de Apel din Milano a decis predarea către România”, se arată în comunicat. Surse din Poliţie au precizat că este vorba de omul de afaceri Genică Boerică.
Craioveanul a fost condamnat definitiv, în ianuarie 2014, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la 10 ani şi trei luni pentru spălare de bani. Bărbatul a mai fost condamnat, tot definitiv, la şase ani de închisoare cu executare, într-un dosar de returnări ilegale de TVA. O a treia condamnare a primit-o de la Judecătoria Sectorului, respectiv un an de închisoare cu suspendare în cazul accidentului din 2011, când l-a lovit cu maşina pe Iulian Crăciun, aflat în scaun cu rotile, pe o trecere de pietoni din zona Dorobanţi din Capitală, apoi a fugit de la locul accidentului.
Genică Boerică a fost dat în urmărire internaţională, în mai 2014, după ce nu a fost găsit de poliţişti, pentru a pune în executare sentinţa de 10 ani şi trei luni de închisoare. El a prejudiciat statul român cu șapte milioane de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare