Expres

Informare meteo valabilă pentru întreaga ţară

 

Meteorologii au emis astăzi o atenţionare valabilă pentru perioada 7 februarie, ora 11.00 – 9 februarie, ora 11.00, de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. În acest interval, vor fi precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, dar şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului se vor cumula pe arii restrânse peste 30…40 l/mp.
În jumătatea de nord a Moldovei, dar şi la munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare. În regiunile sudice şi sud-estice (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti) la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei.
Temporar vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h şi izolat 65 km/h.

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de ninsori consistente pentru 6 județe (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, dar și în zona de munte a județelor Bacău și Vrancea), valabilă în intervalul 7 februarie, ora 15.00 – 8 februarie, ora 11.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare