Îndrăgostiți sau nu, peste 20.000 de brașoveni au azi motiv de sărbătorire

Îndrăgostiți sau nu, peste 20.000 de brașoveni au azi motiv de sărbătorire
Peste 20.000 de brașoveni, mai precis 20.078 de brașoveni ar trebui să-și sărbătorească astăzi onomastica, de Ziua Sfântului Valentin, potrivit datelor furnizate de către directorul Direcției Județene Comunitare de Evidență a Persoanelor (DJCEP) Brașov, Ioan Curecheriu. Spunem că ar trebui, întrucât Sfântul Valentin nu apare în calendarul ortodox pe 14 februarie.
În calendarul romano-catolic astăzi este pomenit, dar mai discret, preotul martir Valentin, neexistând însă tradiția sărbătoririi onomasticii. În prim-planul celebrării apar sfinții Ciril (Chiril), călugăr, și Metodiu, episcop, patroni ai Europei. La ortodocși apare doar un sfânt mucenic Valent pe 16 februarie și Sfântul Valentin – episcopul de Terni (Umbria de astăzi) – pe 30 iulie, dar și sfinți Valentin și Valentina, în mai și în iulie.
Totuşi, statistic, în judeţul Brașov sunt 12.446 de bărbați cu numele de botez Valentin, Valeriu sau Vali și 7.362 de femei botezate Valentina, Valeria ori cu prenumele Vali, cărora reprezentanții DJCEP le urează „La mulți ani!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Unele, noroc ca au servici si implicit colegi la locul de munca mai primesc cate ceva de la cei care din bun simt (obligatie adica) isi mai fac pomana cu o atentie si un martisor de zilele astea precum Valentine… Citeşte mai mult »
Iar cenzura? Unele, noroc ca au servici si implicit colegi la locul de munca si asa mai primesc cate ceva de la cei care din bun simt (obligatie adica) isi mai fac pomana cu o atentie si un martisor de… Citeşte mai mult »