Expres

Încă o zi liberă pentru bugetari, numai bună de minivacanță

 

Mai mulţi deputaţi PNL, un parlamentar USR şi unul UDMR au depus, luni, la Senat, un proiect care prevede ca Înălţarea Domnului să fie declarată zi liberă.
„Înălţarea Domnului, act de deplină încununare a misiunii de mântuire şi eliberare a omului de sub păcat, reprezintă certificarea că Iisus Hristos este Fiul care urcă de-a dreapta Tatălui ceresc. Aproape că nu există şcoală, instituţie de cultură ori primărie în România care să nu sărbătorească public şi solemn această zi de Înălţare şi de pomenire a Eroilor neamului, dublă ocazie de rugăciune, pomenire, amintire şi elogiere. Ca atare este firesc faptul că Parlamentul României să accepte declararea acestei zile de mare însemnătate spirituală, morală, identitară şi naţională, zi în care sărbătorim, actul final al operei Mântuitoare a lui Hristos, Înălţarea Domnului, alături de comemorarea pioasă a celor care s-au jertfit pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară liberă, întreagă şi suverană, drept sărbătoare legală – zi nelucrătoare pentru toţi cetăţenii României”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.
Deputaţii PNL Daniel Gheorghe şi Nicolae Neagu, principalii iniţiatori ai proiectului, mai precizează că România are cele mai puţine zile libere, comparativ cu alte state membre UE. „Spre exemplu: 1. Malta – 38, dintre care 13 zile libere oferite cu ocazia sărbătorilor naţionale. 2. Spania – 34, dintre care 12 sărbători naţionale. 3. Bulgaria – 33, dintre care 11 sărbători naţionale. 4. Polonia – 33, 5. Cehia – 32, 6. Portugalia – 31. 7. Germania – 29, 8. Irlanda – 29, 9. Marea Britanie – 28, 10. Olanda – 27. Având în vedere cele expuse mai sus, consider ca fiind o obligaţie morală, culturală şi creştinească faţă de cetăţenii acestui stat, să declarăm ziua de Înălţarea Domnului, zi liberă!”, potrivit sursei citate.
Înălţarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, totdeauna joia din săptămâna a VI-a, ceea ce înseamnă că e rost de minivacanță, cu vineri, ziua punte spre repausul săptămânal


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare