Expres

Încă 6.200 de vârstnici brașoveni așteptați să primească „Darul din suflet”/ Mai e doar o săptămână

Încă 6.200 de vârstnici brașoveni așteptați să primească „Darul din suflet” / / Mai e doar o săptămână

Direcția de Asistență Socială (DAS) Brașov anunță că, de la începutul Campaniei „Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor de Paști 2024, 6.550 de beneficiari au intrat în posesia tichetelor valorice.
Dar, la nivelul municipiului Brașov, Casa Județeană de Pensii (CJP) Brașov a comunicat că există 12.776 persoane eligibile, care îndeplinesc condițiile de vârstă și de venituri pentru accesarea acestei prestații sociale.
„În aceste condiții rugăm toate persoanele îndreptățite să se prezinte la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, din str. Panselelor, nr. 23, în timpul programului de lucru pentru a intra în posesia tichetelor sociale. Pentru derularea în bune condiții a Campaniei, am luat măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare la zero”, spun reprezentanții DAS Brașov.
Perioada de desfășurare a Campaniei „Dar din suflet pentru seniori” cu ocazia Sărbătorilor de Paști 2024 se încheie în 30 aprilie.


Condițiile de acordare a tichetelor sociale

Beneficiarii sunt pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 2.000 lei/lună, vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații sau împlinesc vârsta până în data de 31.12.2024 inclusiv și nu au datorii față de bugetul local.
Sprijinul financiar se acordă sub formă de tichete în valoare totală de 200 lei (10 tichete x 20 lei/tichet) care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare.
Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate trebuie să depună o cerere conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită de documente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Depunerea cererii însoțită de documentele justificative se face concomitent cu ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).
Important!
Beneficiarii care au intrat în posesia tichetelor în anul 2023 NU mai completează o nouă cerere, ci doar se prezintă la DAS Brașov cu actul de identitate în original și cuponul de pensie din luna solicitării sau din luna anterioară pentru ridicarea tichetelor, au precizat reprezentanții DAS Brașov.
Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri, vineri între orele 8:30 și 15:00 (pauză de dezinfecție 11:30-12:00) și joi între orele 8.30-17.00 (pauză de dezinfecție 14:30-15:00).
Perioada de desfășurare a Campaniei „Dar din suflet pentru seniori” cu ocazia Sărbătorilor de Paști 2024 este 25 martie-30 aprilie 2024.
Pentru informații suplimentare aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare