Expres

Înălțarea Domnului, hram la Biserica de lemn și la cea a Jandarmeriei

Înălțarea Domnului, hram la Biserica de lemn și la cea a Jandarmeriei

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici prăznuiesc joi, la 40 de zile de la Înviere, Înălţarea la cer a Domnului. Numită în popor şi „Ispas” (vedeți aici), Înălţarea la cer a Mântuitorului („Ascensio Domini”- latină, „Vaznesenie Gospodine” – slavă), „I analipsis Kyryu” – greacă) rememorează momentul când Mântuitorul Iisus S-a înălţat la cer, adevăr relatat atât în Evanghelia lui Marcu, a lui Luca, precum şi în „Faptele Apostolilor”:

„În vremea aceea sculându-se Iisus din morţi a stat în mijlocul ucenicilor şi le-a zis: «Pace vouă», iar ei, spăimântându-se şi înfricoşându-se credeau că văd Duh”. De aceea, le-a cerut şi a mâncat „o bucată de peşte fript şi o parte dintr-un fagure de miere” şi adăugând: „Şi iată Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi, însă, şedeţi în cetatea Ierusalimului, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”. „Datu-mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
După ce li S-a arătat, „le-a deschis mintea lor ca să înţeleagă Scripturile că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi şi să se propovăduiască întru numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor în toate neamurile… Şi i-a scos pe ei afară până la Mitania şi ridicându-şi mâinile Sale i-a binecuvântat pe ei. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de dânşii şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare”.
Prăznuită de creştini din cele mai vechi timpuri, această sărbătoare era ţinută o dată cu Rusaliile la început, pentru ca din secolul al V-­lea să respecte calendarul de azi.
După ce Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare (307-­337) ridică vestita biserică a Înălţării pe Măslinilor (unde Mântuitorul S-a înălţat la cer), sărbătoarea cunoaşte semnificaţii noi pentru lumea creştină.
Creştinii se salută din această zi, până la Rusalii, cu cuvintele „Hristos S-a înălţat!”, la care se răspunde „Adevărat S-a-nălţat”.
Cel puţin două lăcaşuri de cult din Braşov îşi sărbătoresc hramul: biserica de lemn din Centrul Civic (foto 2) şi bisericuţa din incinta Jandarmeriei Braşov (foto 3).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button