Expres

Înainte de a fi ucis, Nemțov ancheta moartea unor militari ruși

 

Boris Nemțov pregătea un raport despre militarii ruși morți în conflictul din Ucraina, după cum reiese dintr-o notă scrisă în grabă pe o foaie de hârtie, în timpul unei discuții purtate cu o colaboratoare, cu o zi înainte de a fi ucis în apropiere de Kremlin. 

Opozantul lui Putin și colaboratoarea sa Olga Șorina au discutat despre o investigație pe care el o pregătea în legătură cu sprijinul acordat de Moscova rebelilor proruși din estul Ucrainei, precum și legat de moartea mai multor militari ruși, conform presei internaționale. 

Fiindcă se temea că biroul lor este supravegheat de serviciile de informații ruse, Nemțov (55 de ani) a folosit note scrise. 

„Nu voia să spună nimic, ca măsură de precauție. Nu voia să o spună cu voce tare, de aceea mi-a scris pe hârtie”, a declarat Olga Șorina.

Începând din vara anului trecut, au circulat informații potrivit cărora mulți militari ruși au murit în luptele din estul Ucrainei. În total, peste 6.000 de oameni și-ar fi pierdut viața. 

Moscova neagă că ar fi implicată în lupte și susține că nu a trimis trupe sau arme în regiune, rușii care luptă în Ucraina fiind voluntari.

Șorina susține că în cursul cercetărilor lui, Nemțov a fost contactat de rudele unui grup de soldați ruși care ar fi luptat în estul Ucrainei și încerca să-i convingă să-și facă declarațiile publice.

Pe de altă parte, Parchetul General ucrainean a anunțat, ieri, că Poliția ucraineană a deschis o anchetă penală, după ce iubita opozantului rus, martor-cheie în dosarul privind uciderea politicianului, a primit amenințări. „Procurorul general al Ucrainei, Viktor Șokin, a ordonat să fie luate toate măsurile necesare pentru protejarea vieții și sănătății Annei Durițkaia, un martor cheie în uciderea opozantului rus Boris Nemțov”, s-a precizat în comunicat.

Amintim că Nemțov a fost împușcat mortal în timp ce se plimba pe un pod în apropiere de Kremlin împreună cu Durițkaia, în vârstă de 23 de ani, care s-a întors în Ucraina.

 

Teorii ale conspirației

În timp ce prietenii lui Nemțov cred că președintele Vladimir Putin ar avea legătură cu moartea sa, activiștii pro-Kremlin susțin că acesta a fost asasinat de serviciile secrete americane, cu scopul să destabilizeze situația din Rusia și să-l înlăture pe Putin de la putere.

„Pentru mine, este evident că instigatorii pentru uciderea lui Nemțov au fost susținătorii săi americani, care folosesc mereu aceleași metode. Imediat ce un revoluționar devine ineficient, imediat ce moartea lui ar aduce mai multe beneficii, îl omoară, apoi generează mult scandal în jurul subiectului pentru a da o mare importanță decesului”, a declarat activistul naționalist rus Nikolai Starikov, un apropiat al Kremlinului. 

Ipoteza avansată de el în cazul asasinării lui Nemțov este susținută de fostul deputat rus Dmitri Sablin (membru al partidului de guvernământ – Rusia Unită) și de Aleksandr Zaldostanov, liderul grupului de motocicliști Lupii Nopții și prieten cu președintele Vladimir Putin.

În acest context, Vladimir Putin a condamnat asasinarea lui Boris Nemțov, catalogând-o drept o „rușine” pentru Rusia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google