Expres

În Hiroshima s-a făcut liniște la fel ca după atacul nuclear din 1945

  • bombatomic2.png
  • bombatomic3.png
 

Locuitorii orașului nipon, Hiroshima, comemorează 70 de ani de la primul atac nuclear din istoria lumii.

Bătaia clopotelor a marcat, joi, 70 de ani de la lansarea dintr-un bombardier american a bombei atomice. Mii de niponi, alături de reprezentații locali și reprezentanți a altor 100 de state, au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor primului atac nuclear din istoria lumii.

Pe 6 august 1945, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, bombardierul american, supranumit Enola Gay, a lansat de la mare înâlțime, deasupra orașului nipon, o bombă atomică, echivalentul a 16 kilotone de TNT. Acesta a fost primul atac nuclear din istoria lumii, iar numărul morților a fost estimat la aproximativ 140.000 de oameni, la momentul impactului.

Răul absolut

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, s-a aflat, alături de reprezentanții altor 100 de state, în Parcul memorial al Păcii din Hiroshima. Totodată, evenimentul a adunat cel mai mare număr de oameni prezenți la comemorarea victimelor bombei atomice.

Rose Gottemoeller, subsecretară americană însărcinată cu controlul armamentului, a fost demnitarul cu cel mai înalt rang trimis vreodată, la comemorarea victimelor bombei atomice, de Statele Unite ale Americii.

Kazumi Matsui, primarul orașului nipon, a catalogat bomba nucleară drept „răul absolut”.

„Pentru a coexista, avem nevoie să abolim răul absolut şi lipsa de umanitate pe care o reprezintă armele nucleare. Este timpul să acţionăm acum”, a declarat primarul orașului Hiroshima.

La doar trei zile de la lovitura asupra orașului Hiroshima, armata americană a dat o nouă lovitură Japoniei, distrugând, cu o bombă pe bază de plutoniu, orașul portuar Nagasaki.

În urma acestor două lovituri devastatoare, Japonia Imperială a decis să capituleze și să pună capăt celui de-al Doilea Război Mondial, la 15 august 1945.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare