Expres

Horoscop 8 mai. Scorpionii au tendința de a cheltui mult, surprize pentru Capricorni

Horoscop 8 mai. Ce transmit astrele pentru fiecare zodie în parte, conform astrocafe.ro.

Berbec

Este posibil să revii asupra unor decizii, hotărâri sau înțelegeri pe care le-ai parafat undeva, cândva fie cu tine însuți, fie cu alții. Schimbarea aceasta bruscă de mentalitate se datorează unor dialoguri purtate cu persoane deosebite sau datorită unor lecturi recente, care îți deschid orizontul cunoașterii prin exemple simple de viață. Fii prudent vizavi de relațiile cu cei dragi!

Taur

Horoscop. Revin în atenție cheltuielile comune cu alții, dar și nemulțumirile privitoare la veniturile pe care le obții de la serviciu. Facturi, taxe restante sau alte tipuri de datorii trebuie achitate în regim de urgență. Ocupă-te pe rând, cu atenție de orice cheltuială și ai încredere că te vei descurca cu toate. Depistează unde greșești de ajungi, din când în când, în situații financiare limită.

Gemeni

Acțiunile comune cu alții sunt la ordinea zilei. Pentru că este dificil să ajungi la un consens mai ales cu partenerul de viață sau cu cei din segmentul profesional ar fi bine să nu te bazezi pe cele petrecute astăzi. Evită să proiectezi nemulțumirile sau carențele tale personale pe ceilalți. Ce te înconjoară este oglinda a ceea ce gândești sau îți dorești, mai mult sau mai puțin conștient.

Rac

Horoscop. Ai treabă toată ziua, fie la serviciu, fie acasă alături de membrii familiei. Rutina te poate obosi, astfel că ar fi bine să te ocupi de priorități și de activități ușoare. Surprizele profesionale pot fi de proporții, așa încât fii pregătit de schimbări. De evitat consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale. Odihnește-te, îngrijește flori sau un animal de companie!

Leu

Ar fi minunat să petreci astăzi ceva mai mult timp cu persoana iubită sau copiii. Sunt momente bune pentru a lămuri animozitățile vechi și pentru a trasa planuri noi, comune pe termen lung. Evită discuțiile contradictorii și ascultă ce spun ceilalți! Depinde numai de tine să gestionezi corect segmentul amoros. Rezervă-ți momente și pentru un hobby împreună cu cei dragi.

Fecioară

Horoscop. Ai idei strălucite vizavi de rezolvarea unor chestiuni familiale. Chiar dacă atmosfera în cămin este tensionată pe alocuri, faptul că reușești ușor și cu grație să ții partea fiecărui membru al familiei și să-i oferi protecție, siguranță și confort, te bucură nespus. În spatele fiecărei vorbe, fiecărui gest se află suferințe care, din când în când, ies la iveală și se pot dizolva fără probleme.

Balanţă

Tendința de a vorbi mult este dificil de controlat. Sigur că cele spuse de tine fascinează, atrag mulți admiratori, dar pe unii îi pot necăji serios fără să-ți dai seama. Dozează-ți orice conversație, alege cuvinte frumoase, simple și ascultă-l și pe celălalt. Călătoriile pe distanțe scurte pentru a rezolva chestiuni personale sau profesionale sunt alte subiecte la ordinea zilei.

Horoscop. Scorpion

Horoscop. O zi în care ai tendința de a cheltui mult și de a visa la câștiguri fabuloase. Pentru că în perioada actuală este total neindicat să te aventurezi în investiții ample, achiziții sau vânzări de orice fel, fii prudent, răbdător și deocamdată rezumă-te doar la vise și viziuni financiare. Sfatul prietenilor sau îndemnul lor de a acționa într-o anumită direcție este spre folosul lor și mai puțin al tău.

Săgetător

Ai șanse minunate de a schimba ceva în personalitatea ta și în felul tău de a te raporta la ceilalți. Energia vitală de care dispui astăzi este mare și orientată în sens constructiv, pe de o parte, te ajută pe tine, iar pe de alta, poți deveni un model demn de urmat de către cei apropiați. O discuție cu cineva erudit, cu un psiholog sau cu un specialist în dezvoltare personală este de bun augur.

Capricorn

Horoscop. Surprizele de astăzi ar trebui notate într-un jurnal, mai ales cele care vin din zona profesională. Sănătatea este vulnerabilă, de aceea este bine să te îngrijești și să eviți eforturile și stresul. Este posibil ca datorită bugetului comun cu alții, colegi, șefi, partener de viață, rude să fii nevoit să cheltuiești sume mari de bani pe daune, facturi restante sau pe mofturi și nevoi personale.

Vărsător

Interesantă zi la capitolul prieteni și susținători din segmentul socio-profesional. Dialogurile cu aceste persoane și propunerile lor te pot lua prin surprindere, dar cumva persoana iubită sau copiii te vor împiedica să crezi sau să accepți ce ți se spune sau propune. Disonanțele pornesc fie de la proiecte, acțiuni profesionale comune, fie de la idealuri și mentalități diferite.

Peşti

Horoscop. Apar noutăți în segmentul profesional. Poate fi vorba despre responsabilități noi, despre recunoașterea meritelor tale din câmpul muncii, dar există și varianta ca un șef să-ți aducă reproșuri și chiar să-ți șifoneze imaginea publică. Nu răspunde la provocări și amintește-ți că traversăm o perioadă distorsionată din perspectiva relațiilor sociale. Prudență și răbdare!

FOTO: NASA


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button