Expres

GUVERNUL, lovit de un SCANDAL SEXUAL. Acuze de hărțuire sexuală a unei minore…

 

Tenorul Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași), care recent a urcat pe scenă și la Opera din Brașov, este în centrul unui scandal sexual.

Pe numele lui Marcovici, 48 de ani, actual secretar de stat în Ministerul Culturii, a fost deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, cu acuzația de hărțuire sexuală a unei minore.

Reporteris.ro a anunțat că Marcovici este acuzat că ar fi flirtat cu o fată de 17 ani din corul Juniorii Operei, totul întâmplânduse spre finalul anului 2016 și începutul anului 2017. Sursa citată a precizat că fata a susținut că în noaptea de Revelion 2016-2017, tenorul a încercat să o sărute. În perioada următoare, Marcovici ar fi abordat-o pe fată pe messengerul Facebook.

„Acum ești numai bună. Apoi îmbătrânești”, ar fi unul dintre mesajele tenorului către fată, pe care ar fi chemat-o la el în birou cu părul despletit. Tânăra l-a refuzat.

Actualul secretar de stat a comentat că „nu s-a întâmplat nimic în afara limitelor normale de colaborare”, conform reporteris.ro.

„În seara de 31 decembrie 2016, mă aflam la concertul de Anul Nou din fața Palatului Culturii din Iași împreună cu o colegă, unde printre alte formații cânta și formația domnului Marcovici, formația «Karma».

După concert, domnul Marcovici a venit la grupul nostru, s-a îndreptat către mine și a întins buzele, dorind să mă sărute. În acel moment am întins obrazul, ferindu-mi fața, fiind clară intenția domnului Marcovici de a mă săruta pe buze. I-am spus că am 17 ani și el e mult mai mare, căsătorit și nu pot da curs unor astfel de propuneri. El a râs și mi-a spus că mai am un pic și sunt bătrână, că acum sunt numai bună. Am rămas stupefiată, iar după plecarea lui, colega mea mi-a spus că așa e el, cu foarte multe fetițe procedează la fel. Pe 1 ianuarie, domnul Marcovici m-a contactat prin aplicația Facebook messenger, certându-mă «cum de îmi permit să îi întorc LUI obrazul, când vrea să mă sărute». I-am replicat că nu mi se pare potrivită atitudinea lui și că eu, acasă, așa am fost crescută, să nu dau curs unui astfel de comportament”, a spus fata într-o scrisoare adresată conducerii Operei Nationale Romane Iasi, conform aceleiași surse.

După ceva timp, fata a încercat să afle ce examene trebuie să susțină pentru a rămâne colaborator al Operei din Iași.

„Dumnealui mi-a replicat că mă așteaptă în biroul managerial, dar a specificat să vin «fără ruj și fără coadă». Nu am înțeles la ce se referă, dar mi-a spus că «Sigur voi înțelege, căci sunt fată deșteaptă». Apoi a schimbat cursul discuției și m-a întrebat când îi dau o bere”, a povestit aceasta.

A urmat răzbunarea, fata povestind despre un episod petrecut în 2017, când la Opera din Iași a avut loc un Master Class susținut de Bruna Baglioni.

„Am fost programată într-o zi în care era repetiție generală la scenă, repetiție în care erau implicați majoritatea soliștilor și corul ONRI, de aceea am considerat oportun momentul de a merge să mă asculte doamna Baglioni într-o sală de repetiții, sală care era goală în acel moment. Deodată a apărut domnul Marcovici, care a început să țipe foarte tare la mine: «Cum de îți permiți să intri în operă fără acordul meu și cine ți-a dat voie să faci audiție cu Bruna Baglioni?»”.

„Atitudinea lui este clar datorată faptului că nu am acceptat să mă sărut cu el și că nu am dat curs apoi invitațiilor ulterioare de mă duce în biroul managerial, nicidecum faptului că am făcut 10 minute o audiție, în condițiile în care înainte de episodul de pe 31 decembrie 2016, atât pe timpul manageriatului Dumneavoastră, cât și în timpul manageriatului interimar al domnului Marcovici, am studiat ore în șir aproape zilnic în sălile de studiu ale Operei Naționale Iași fără a fi nici un fel de probleme. Țin să vă reamintesc că, în momentul în care domnul Marcovici a început să mă agreseze verbal și în scris, aveam 17 ani, fiind deci minoră”, se mai arată în scrisoarea adresată de fată lui Beatrice Rancea, managerul ONRI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare