Expres

Forțe proaspete la IPJ Brașov

Forțe proaspete la IPJ Brașov! 43 de agenți de poliție au intrat, de astăzi, în rândurile Poliției Brașov. Toți sunt proaspăt absolvenți ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina,

Procedura de repartizare pe funcție a avut loc astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire. Tinerii vor lucra la ordine publică, rutieră, investigații criminale și criminalistică.
Cu toții au avut medii de absolvire peste 8,74. Cea mai mare notă este 9,65. Reprezentanții IPJ Brașov le-au urat tuturor bun venit în echipa inspectoratului.

„Debutul în carieră reprezintă o perioadă de șase luni de tutelă profesională de care vor beneficia cei mai tineri polițiști, sub îndrumarea colegilor cu experiență profesională, care îi vor sprijini în activitate.
Emoțiile, spiritul tânăr și dorința de a începe o etapă nouă a vieții lor au fost observate pe chipurile tinerilor polițiști, care se vor afla în slujba cetățeanului și care vor reprezenta instituția în toate activitățile profesionale desfășurate.

Acestora le-au fost prezentate provocările de care vor avea parte, fiind asigurați de sprijinul conducerii în vederea realizării cu succes a tuturor atribuțiilor de serviciu, precum și pentru o dezvoltare profesională propice.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov le urează succes în activitatea profesională și îi asigură de un real sprijin în vederea îndeplinirii în mod corespunzător a atribuțiilor ce le revin!”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

BA MAI ÎNTÎI AR TREBUI SĂ NU SE MAI DEA PENSII SPECIALE ACESTOR REBUTURI. CEI CARE SUNT ACUM ÎN „PENSIE” SĂ FIE SOCOTIȚI CA AVÂND PENSIE ANTICIPATĂ. ȘI RESOCOTITĂ CEA PE CARE O AU DEJA CONFORM CONTRIBUȚIEI!!!

Willy
1 an în urmă

min 1.22.46
https://youtu.be/rN7UvXED_GM?t=4966
Suntem in siguranta.

1 an în urmă

[…] întâmplat la Bălcești, în județul Vâlcea. Puștiul a postat imaginile în social-media, iar Poliția s-a […]

Back to top button