Expres

Firme chineze, interesate să facă Autostrada BRAŞOV-Comarnic-Ploieşti

 

Printre zecile de solicitări de clarificare a documentației de atribuire a contractului de parteneriat public-privat adresate Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) de către reprezentanții firmelor interesate să participe la achiziție se află și unele care vin din partea unor concerne internaționale cu experiență în construirea de autostrăzi, potrivit Ziarului de Prahova.
Una dintre solicitările de clarificare vine din partea unui concern de construire de lucrări de infrastructură rutieră care lucrează cu societăți chineze „cu experiență semnificativă în construirea de drumuri în parteneriat public-privat”. Din adresa transmisă către CNSP reiese că firma chineză ar fi interesată de proiectul autostrăzii Ploiești-Brașov, însă reprezentanții acesteia au fost nemulțumiți de termenele foarte scurte prezentate inițial de către autoritatea contractantă în documentația de atribuire publicată în noul Sistem Electronic de Achiziții Publice (SICAP).

Principala nemulţumire: termenele prea scurte

De altfel, termenele mult prea scurte pentru depunerea dosarelor au fost principalele nemulțumiri transmise de către firmele care vor să se prezinte la selecția ofertelor în vederea semnării, într-un final, a contractului de parteneriat public-privat. 
Din clarificările publicate în SICAP reiese că nu numai societăți sau asocieri de firme din România sunt interesate de procedura de achiziție privind construirea în parteneriat public-privat a autostrăzii A3 de la Ploiești la Brașov. Printre acestea s-ar afla, conform uneia dintre adresele transmise Comisiei de Strategie și Prognoză, inclusiv o firmă de construcții din China, care se pare că are experiență în lucrările de infrastructură rutieră de anvergură – autostrăzi din zonele montane (foto) care necesită inclusiv viaducte sau tuneluri de mai mulți kilometri, așa cum ar trebui să apară aproape pe tot parcursul din zona înaltă a județului Prahova, dar și spre Brașov, în cel mai așteptat proiect rutier din România, mai relatează sursa citată. 

Alte reproşuri. Autorităţile dau vina pe internet

Pe de altă parte, însă, mai multe reproșuri au venit pe adresa Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză în legătură cu denumirea procedurii de atribuire, dat fiind că „procedura competitivă cu negociere” – așa cum apare în SICAP nu există în legislație. „Vă rugăm să ne confirmați că procedura de licitație este lansată ca «procedură competitivă cu negociere»”, solicită una dintre firmele interesate de achiziția lansată de CNSP. În răspunsul dat, Comisia de Strategie și Prognoză dă vina pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice: „Confirmăm faptul că procedura aleasă de către autoritatea contractantă se numește negociere competitivă și se derulează în conformitate cu prevederile art. 80-85 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice (…). Faptul că în SEAP aceasta se numește «procedură competitivă cu negociere» și nu «negociere competitivă» este doar o eroare de scriere a platformei/site-ului”.
Potrivit modificărilor făcute în cadrul procedurii de achiziție, data-limită până la care se pot depune solicitările de participare de către operatorii economici interesați a fost stabilită pentru 17 decembrie 2018, dată la care firmele trebuie să și facă dovada calificării – prin depunerea de documente – pentru a fi selectați.
De asemenea, cel târziu în 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, autoritatea contractantă va transmite ofertanților calificați adrese pentru a veni cu propunerile tehnice și propunerile financiare.

Citiţi şi: 

Autostrada Comarnic-Braşov. De ce s-a amânat termenul de depunere a ofertelor

Autostrada BRAŞOV-Comarnic, la prima amânare din noua încercare de PPP

S-a lansat licitația pentru autostrada BRAȘOV-Ploiești

Licitaţia pentru autostrada Ploiești – BRAȘOV va fi lansată luni

Autostrada Ploiești – BRAȘOV. Când va fi gata și cât va fi taxa de folosire

Autostrada Ploiești-BRAȘOV, impusă prin lege?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare