Expres

Fetița lui Călin Donca: Vreți să știți cum e tata în realitate? (video)

Fetița lui Călin Donca: Vreți să știți cum e tata în realitate?

După cum se știe, afaceristul brașovean Călin Donca a fost arestat preventiv pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală, înșelăciune și manipularea pieței de capital. Una dintre fetițele sale apare într-un clip postat online, prin care îi ia apărarea.
Călin Donca se află în arest, însă transmite în continuare mesaje prin intermediul familiei sale. Într-un clip postat online pe Instagram, una dintre fiicele sale, care pare a fi Ariadna-Maria, 11 ani, cea mai mare dintre copii, apare pentru a sensibiliza opinia publică. Concluzia mesajului video este că oamenii l-au înțeles greșit pe afaceristul din Brașov.
„Vreți să știți cum e tata în realitate?”, își începe fata mesajul. „E la fel ca la televizor (nota red.: răspuns la acuzațiile că ceea ce prezentase Călin Donca despre viața sa de familie este fals). Se joacă cu noi, dormim împreună, ne uităm la documentare, facem lecții împreună, mergem peste tot cu el, este minunat”, mai spune fetița, în timp ce rulează imagini care vor să-i demonstreze spusele.
Călin și Oriadna Donca au cinci copii, trei fetițe și doi băieți. I-au retras de la școală pe cei mari, preferând să-i educe ei acasă.
De când a fost arestat, Călin Donca a mai transmis mesaje video către partenerii de afaceri și către opinia publică. De asemenea, și-a mai folosit familia pentru a convinge opinia publică de faptul că este nevinovat și că adevărul său va prevala în fața acuzațiilor care i se aduc.
„Îmi pare rău să vă spun că credeți că nu e așa, dar este cu adevărat el. Te iubim, tata!”, încheie fetița mesajul din videoclip.

Sursa colaj foto: Perfecte.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare