Expres

Fără incidente în județul Brașov la slujbele din noaptea de Înviere

Fără incidente în județul Brașov la slujbele din noaptea de Înviere.


„În cadrul Sfintelor Sărbători de Paște și a slujbelor religioase care s-au desfășurat pentru celebrarea momentului Învierii Domnului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au acționat, în baza unui plan anterior stabilit, pe raza întregului județ, astfel încât să poată fi preîntâmpinat orice incident care ar putea aduce atingere bunei manifestări de desfășurare a momentului religios, în special, dar și a climatului de ordine și siguranță publică, în general.


Echipe de polițiști au acționat în Noaptea de Înviere atât în zona unităților de cult, unde au fost organizate momentele religioase, dar și pe străzile din stațiunile turistice aflate în județ sau în locurile și localitățile cunoscute cu un fux ridicat de persoane ori autovehicule și au luat toate măsurile de prevenire a unor evenimente negative”,
au transmis reprezentanții IPJ Brașov.


 „Astfel, în noaptea de 15/16 aprilie, deși numărul de persoane prezente la lăcașurile de cult și în zona adiacentă acestora a fost unul ridicat, la nivelul județului Brașov nu au fost înregistrate încidente care să fi tulburat ordinea și liniștea publică ori momentul religios.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașor urează tuturor cetățenilor Paște fericit!”,
au adaugat aceștia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare