Exproprieri la Bod pentru calea ferată Braşov – Simeria
Exproprieri la Bod pentru calea ferată Braşov – Simeria. Guvernul a aprobat, în ultima sa şedinţă, hotărârea care vizează declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele (atât a celor aflate în proprietate privată cât şi a celor aflate în proprietatea Statului român sau a primăriilor) situate pe amplasamentul suplimentar care are legătură cu reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria.
Este vorba despre o componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h pe tronsonul Braşov – Sighişoara, cu subsecţiunile Braşov – Apaţa și Caţa – Sighişoara, aflate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale: Bod – judeţul Braşov şi Vânători – judeţul Mureş.
„Pe parcursul execuţiei lucrărilor au fost identificate suprafeţe suplimentare de teren necesare realizării lucrărilor de reabilitare situate pe raza UAT Bod – judeţul Braşov şi UAT Vânători – judeţul Mureş, ceea ce impune întreprinderea demersurilor legale pentru dobândirea acestor suprafeţe suplimentare de teren”, se arată în nota de fundamentare a hotârării de Guvern.
Actul normativ conţine lista proprietarilor de imobile proprietate privată supuse exproprierii – 44.729 mp (44 imobile afectate – terenuri cu sau fără construcţii) – aflate pe raza localităţilor respective, precum şi sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor în cuantum total de 1,077 milioane de lei. Suma va fi achitată proprietarilor în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2023.
De asemenea, hotărârea conţine şi lista imobilelor proprietate publică a statului (12.158 mp), precum şi lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ – teritoriale (4.901 mp), care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică.
Procedurile de expropriere vor fi efectuate de către Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, în calitatea sa de expropriator în numele Statului Român.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.