Expres

Elevi din Braşov, Covasna şi Harghita se vor întrece, la Coresi, în etapa zonală a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa!”

 

Elevi din judeţele Braşov, Covasna şi Harghita se vor întrece mâine, 10 iunie, în cadrul etapei zonale a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa!”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov.

Competiţia se va desfăşura începând cu orele 10.00, în parcarea Coresi Shopping Resort şi este organizată pe două categorii de vârstă (elevi de gimnaziu, respectiv liceeni în clasele IX-XI.

Aceasta va consta într-o probă teoretică şi două probe practice: transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 de metri şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole.

„Concursul cu tematică de protecţie civilă are ca obiective: dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar; cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte; adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă ori dezastru cât şi dezvoltarea atitudinii de solidaritate şi de implicare voluntară în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă sau dezastre”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare