Expres

Două spitale din Brașov vor fi extinse

Două spitale din Brașov vor fi extinse

Consilierii judeţeni au aprobat, în ședința extraordinară de ieri (detalii aici), două proiecte de hotărâre în baza cărora executivul CJ va solicita finanţări nerambursabile în valoare totală de peste un miliard de lei pentru lucrări de extindere, respectiv de construcție, la două spitale din Braşov.
Unul dintre proiectele aprobate de Consiliul Judeţean Braşov vizează extinderea şi dotarea Corpului H din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Valoarea proiectului este estimată la 333.780.330 lei, fără TVA, din care Consiliul Judeţean Braşov ar urma să suporte suma de 12.948.000 lei, fără TVA, reprezentând lucrările la structura de rezistenţă a clădirii.
Celălalt proiect vizează construcţia unui nou spital de psihiatrie la Sânpetru, practic, extinderea Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, care are sediul central în Brașov și două secții de psihiatrie mutate recent la Sânpetru. Noul pavilion al spitalului, destinat pacienţilor cu afecţiuni psihice acute sau cronice, va avea o capacitate de 500 de paturi pentru spitalizare continuă, plus alte 12 de spitalizare de zi.
Valoarea lucrărilor este estimată la 785.372.039 lei, fără TVA.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, a afirmat, după şedinţa de plen, că prin votarea celor două hotărâri s-au făcut „paşi importanţi pentru viitorul sănătăţii comunităţii noastre. Două mari proiecte au captat atenţia tuturor şi au pus în prim-plan grija pentru cei care au nevoie de sprijin medical şi de servicii moderne”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
29 zile în urmă

Vor fi „extinse” la schema de personal, la sporuri de lucovid…, la ce vor fi extinse!?

UNDE SUNT SPITALELE NOI!?

Back to top button