Expres

Donații direct din autobuzele și troleibuzele RATBV

Donații direct din autobuzele și troleibuzele RATBV.

În premieră națională, 24pay, în parteneriat cu HOSPICE Casa Speranței și RATBV S.A. lansează un nou serviciu în aplicație, începând cu luna mai: utilizatorii mijloacelor de transport în comun din zona metropolitană Brașov vor putea să doneze direct din aplicație pentru HOSPICE Casa Speranței.
Astfel, călătorii care achiziționează bilete sau abonamente pentru transportul în comun prin 24pay în zona metropolitană Brașov pot alege să doneze una dintre sumele predefinite în aplicație, de 0,5 lei, 3 lei, 5 lei sau pot alege să introducă orice altă suma dorită, înainte de finalizarea plății pentru titlul de călătorie cumpărat.

Banii vor fi folosiți pentru un nou spital Hospice

Donații direct din autobuzele și troleibuzele RATBV. Sumele donate vor ajunge la HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată la Brașov în 1992, care a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. În cei 31 de ani de activitate, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru aproape 45.000 de copii și adulți cu boli incurabile. Banii donați de utilizatorii aplicației 24pay vor fi folosiți pentru construirea unui nou spital HOSPICE Casa Speranței la Brașov, destinat adulților diagnosticați cu boli oncologice.
Fundația HOSPICE Casa Speranței este singura entitate din țară care asigură toate tipurile de servicii de îngrijire paliativă pentru adulții și copiii cu boli incurabile în centrele sale din Brașov, București și Adunații Copăceni și prin intermediul echipelor mobile din 5 orașe (București, Brașov, Făgăraș, Zărnești și Giurgiu).
„Am început anul acesta strângerea de fonduri pentru două noi spitale de îngrijiri paliative: unul la Brașov, pentru pacienții adulți diagnosticați cu cancer și unul pentru copii, la Adunații Copăceni. Avem nevoie de cele două spitale pentru că numărul pacienților care ne solicită ajutorul crește de la an la an – anul trecut, spre exemplu, au venit spre noi pacienți din 34 de județe. Nevoia este uriașă, iar suferințele cauzate de boli atât de grave nu pot rămâne pe listele de așteptare. De aceea, suntem recunoscători pentru orice donație, orice gest de solidaritate care ne ajută să ajungem la mai mulți oameni aflați în suferință”, spune Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE Casa Speranței.
„Ne bucurăm să anunțăm primul parteneriat cu o organizație non-profit în aplicația 24pay, prin care oferim utilizatorilor posibilitatea de a contribui la binele comunității din care fac parte. Serviciul este disponibil în premieră în județul Brașov, mulțumită partenerilor noștri HOSPICE Casa Speranței și RATBV S.A., cărora le mulțumim pentru deschidere și implicare. Planurile noastre de viitor includ extinderea acestei funcționalități la nivel național și atragerea unor noi parteneriate, pentru a aduce mai aproape de utilizatorii noștri cauze pe care să le poată susțină și proiecte prin care să contribuie la bunăstarea comunității”, a declarat Utku Ogrendil, CEO PayPoint Services.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
9 luni în urmă

[…] o nouă ediţie a Crosului „Aleargă TU pentru EI”, în beneficiul pacienţilor îngrijiţi de HOSPICE Casa Speranţei. Sunt șase curse accesibile atât alergătorilor experimentaţi, cât şi celor care vor să […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare