Expres

Doliu… Șef de secție în Poliție, răpus de cancer la doar 33 de ani

Este doliu în Poliția Română, după decesul unui șef de secție din județul Olt, în vârstă de doar 33 de ani. El a fost răpus de cancer…


„Tragedie fără margini în familia polițistul Ionuț Ionut-Daniel Firescu, șeful Secției Poliție Rurală 7 Dăneasa. Tată a două fetițe superbe și soțul unei tinere profesoare, acesta a murit în cursul serii de miercuri, 19 iulie 2023.


Unic fiu al unei familii de oameni minunați, omul legii avea doar 33 de ani, iar anul trecut a primit un diagnostic care i-a tulburat pe toți cei dragi ai săi.
Avea Sarcom, o formă rară de cancer, care apare de obicei în oase, iar în ultimele luni apropiații au făcut mari eforturi ca tânărul să poată trăi pentru a-și crește fetele și a avea grijă de familia sa.


Deși în perioada Sărbătorilor Pascale chiar polițistul ne dădea o veste bună, respectiv că a început tratamentul de care are avea nevoie pentru a-și continua viața, iată că la doar câteva luni inima sa a încetat să mai bată.
Vestea tristă a fost dată chiar de mama tânărului om al legii, Mariana Roșu, secretară la Școala Gimnazială «Eugen Ionescu» din municipiul Slatina, care a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu Ionuț și o candelă, spunând că se simte furioasă.
În doar o jumătate de oră, postarea celei care i-a dat viață celui care a fost Ionuț Daniel Firescu a strâns peste o sută de comentarii în care apropiații, alți cunoscuți sau simplii oameni mesaje de condoleanțe.


Informația a fost confirmată și de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt, potrivit cărora, în ultima perioadă, polițistul fusese internat într-o unitate spitalicească și era ținut în viață de aparate. Se afla pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, inițial fiind internat la clinica «Sfântul Nectarie» din aceeași localitate.


Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!”, se arată pe contul de Facebook Polițiști – Uniți Suntem Puternici.

Vezi și: Pompier mort la 27 de ani


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
9 luni în urmă

Plânge careva? Nu era și el printre cei care ne amendau că nu purtăm botnițe?

Willy
9 luni în urmă

Mai avea un pic si iesea la pensie. Asa, mai economisim o pensie.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare