Expres

Doliu la Universitatea Transilvania Brașov / A murit un profesor cunoscut și apreciat de studenți

Doliu la Universitatea Transilvania Brașov.

„Am primit cu întristare vestea plecării dintre noi a profesorului dr. ing. Arcadie Ciubotaru (născut în 1948), un specialist de mare valoare în domeniul exploatării și prelucrării lemnului”, au anunțat reprezentanții Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania.

Profesorul Ciubotaru a urmat cursurile Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov între 1968 și 1973. Timp de cinci ani după absolvire a acumulat o vastă experiență practică în proiectarea și conducerea activităților de exploatări forestiere. În 1978 a revenit la facultatea din Brașov pe post de asistent, parcurgând apoi toate treptele ierarhiei universitare și obținând titlul de profesor în 1998. Un an mai târziu a devenit conducător de doctorat în domeniul Silvicultură. A publicat cărți de referință pentru disciplinele de exploatarea pădurilor și tehnologia prelucrării lemnului. S-a distins prin profesionalism, seriozitate, implicare, spirit didactic și organizatoric. A exercitat funcții de mare răspundere în cadrul universității (cancelar, director de colegiu).

Doliu la Universitatea Transilvania Brașov

Zeci de generații de studenți nu vor uita prelegerile, ieșirile în teren și excursiile de studii efectuate împreună cu domnul profesor Ciubotaru – ocazii unice pentru a învăța lucruri extrem de utile pentru profesia de inginer silvic.

Priveghiul va avea loc astăzi, 15 aprilie, ora 17.00, iar înmormântarea marți, 16 aprilie, ora 13.00 la Biserica Sfânta Treime din Schei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!, s-a mai precizat pe contul de Facebook al facultății.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare