Expres

Doliu în lumea medicală

Doliu în lumea medicală

Un reputat medic român a încetat din viață, colegii de la spital având numai cuvinte de laudă pentru cel care a fost prof dr. Radu Voiosu. Spitalul Colentina a anunțat decesul prof dr. Radu Voiosu, unul dintre cei mai mari gastroenterologi din România.

Cu adâncă tristețe anunţăm dispariția Profesorului Radu Voiosu, vineri, 26 ianuarie. Produs al şcolii de Medicină internă fondate ȋn Spitalul Colentina de către Profesorul N. Gh. Lupu şi elev al Profesorului Ion Bruckner, Profesorul Radu Voiosu şi-a desfăşurat aici principala activitate medicală, ȋnființând secția de gastroenterologie şi fiind unul dintre pionierii endoscopiei digestive din România. Medic strălucit, a iubit să-şi transmită știința generațiilor de studenți şi de medici pe care i-a format, într-o lungă carieră universitară, care ȋl poartă până ȋn Panteonul Universității de Medicină şi Farmacie Carol Davila.

Noi, prietenii, colegii şi elevii Domniei sale, ni-l vom aminti ca pe Omul bun, medicul excepţional ȋnvăţând continuu, inflexibil ȋn corectitudine, incomod pentru impostori, modest şi altruist, care ne-a sprijinit ȋn permanenţă ȋn timpul vieții şi care ne-a lăsat o moștenire nepreţuită : Gastroenterologia modernă naţională. Se spune că un om nu moare până nu este uitat. Cât vom fi noi pe aici, nu veți muri, Domnule Profesor Radu Voiosu!”, a transmis Spitalul Colentina.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare