Expres

Doliu în Jandarmerie, la Brașov și Covasna

Doliu în Jandarmerie…

Transmitem sincere condoleanțe familiei și le suntem alături în aceste momente de grea încercare. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să așeze sufletul domnului colonel (r) SANDU Constantin în rândurile celor drepți, în marea oaste cerească a jandarmilor!”, este mesajul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.

„Cu profund regret și nespusă tristețe, Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna anunță trecerea la cele veșnice a domnului Colonel (r) Sandu Constantin care a condus unitatea noastră în perioada 01.05.2005 – 29.11.2006.
Domnul Colonel (r) Sandu Constantin și-a început activitatea profesională în rândul cadrelor militare ale Ministerului Afacerilor Interne la data de 20.08.1977, odată cu absolvirea Școlii de Ofițeri a M.A.I., specializarea Jandarmi, fiind încadrat la nivelul Comandamentului de Jandarmi Teritorial Brașov. În această unitate a activat până la data de 01.03.2004, ocupând în mare parte din această perioadă funcția de șef al Structurii de Resurse Umane.


În perioada 01.03.2004 – 01.05.2005 a ocupat funcția de inspector șel al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, iar din 01.05.2005 până la data de 29.11.2006 a fost inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, funcție de pe care a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie.
O prezență remarcabilă și un militar dedicat, domnul colonel (r) Sandu Constantin și-a îndeplinit cu profesionalism și devotament atribuțiile de serviciu de-a lungul întregii sale cariere militare.


Pe această cale, ne exprimăm profunda compasiune și transmitem sincere condoleanțe familiei greu încercate, asigurând-o totodată de tot sprijinul nostru.
Priveghiul creștinesc va avea loc mâine, 16 ianuarie, la ora 18.00, în comuna Prejmer, strada Viilor, nr. 1128b, iar slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 17 ianuarie, începând cu ora 12, la biserica din Prejmer.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”, a transmis și IJJ Covasna.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Vlad Țepeș
3 luni în urmă

Cu un jeg-darm mai putin, si o pensie specială salvată…..

Barbu Gh.
3 luni în urmă

La ce vârsta s-a pensionat?

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare