Expres

Doliu în BOR, după decesul unui preot în vârstă de 41 de ani. Coincidență tristă…

Este doliu în Biserica Ortodoxă Română, după decesul unui preot în vârstă de 41 de ani. Părintele Cristian-Ioan Balaban era căsătorit și avea trei copii. Anunțul decesului a fost făcut de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Părintele a decedat pe 13 noiembrie. Coincidență tristă, tot în data de 13 noiembrie, dar cu patru ani în urmă, fusese hirotonit.

„Cu durere în suflet şi cu inimile întristate, dar cu nădejde în Hristos Cel Înviat, preoții Protoieriei Moinești, acum, la trecerea în veșnicie a părintelui Cristian-Ioan Balaban, duhovnic iubit și vrednic slujitor al lui Hristos, păstor al credincioșilor Parohiei Rățeni, sunt alături de familia îndurerată, enoriașii Parohiei Rățeni și de toți cei care l-au cunoscut și iubit pe părintele. S-a stins din viata, duminică, 13 noiembrie, în ziua de pomenire a Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, în Duminica Samarineanului milostiv, la vârsta de doar 41 de ani, lăsând în urmă pe doamna preoteasă Anca, pe cei trei copii Maria, Teodor și Alexandra și o parohie care îl primise și-l asculta ca pe apostolii lui Hristos.


Un preot cuminte și curat, devotat în slujirea sa, un adevărat samarinean în dragostea pentru aproapele, fără odihnă în împlinirea misiunii înalte la care a fost chemat, ascultător față de Arhiereul Cel Veșnic, pe care L-a iubit și căruia I-a slujit cu acrivie, s-a jertfit ca o lumânare, dăruind lumină în sufletele celor pe care îi păstorea.
La doar patru ani de la primirea harului preoției din mâinile Înaltpreasfințitului Ioachim, după ce s-a făcut pildă a ascultării și vrednic lucrător în ogorul Domnului, a fost chemat de Părintele Ceresc să slujească Liturghia în Împărăția cea Neînserată”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei.


Și-a început activitatea ca profesor

Părintele Cristian-Ioan Balaban s-a născut în data de 25 decembrie 1980, în localitatea Comănești, județul Bacău.
A urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox din București. Apoi a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității București – promoția 2007.
Având mama învățătoare, el și-a început activitatea mai întâi ca profesor. Apoi a fost cântăreț bisericesc la Catedrala Sf. Nicolae din Moinești.

„A fost hirotonit exact în urmă cu patru ani, tot pe 13 noiembrie, iar harul preoției l-a primit pe 18 noiembrie 2022 din mâinile Înaltpreasfințitului Ioachim, primind ascultarea de preot paroh la Parohia Rățeni din comuna Balcani, județul Bacău”, se arată în mesajul Arhiepiscopiei.

Mai multe date – aici.

Doliu în BOR…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Câte doze o fi avut la activ?

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare