Expres

Descoperire istorică făcută întâmplător la Brașov, privind tezaurul României!

  • tezaur 2_264225.jpeg
  • pasaport.jpeg
 

Un brașovean și un iranian au descoperit într-un dulap de epocă recondiționat un dosar pe care mareșalul Ion Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova, pentru a revendica tezaurul României. Dosarul, care cuprinde 200 de pagini, plus un pașaport, a fost găsit în fundul dublu al unui dulap vechi, cu vitrină, care fusese recondiționat de iranian și vândut bucătarului brașovean Attila Szöcs, după cum anunță, în exclusivitate, libertatea.ro. Documentele descoperite de cei doi au ajuns, în copie, la BNR.

Restauratorul de mobilă, cunoscut în Brașov drept David, și stabilit de 30 de ani în România, fiind căsătorit cu o româncă, cu care are două fete, aduce obiecte de mobilier de la Teheran sau le „culege” de prin casele românilor, le recondiționează, apoi le revinde. În aceste circumstanțe, în luna mai a anului 2018, după ce a recondiționat dulapul de epocă, el și Attila Szöcs, care cumpărase vitrina de proveniență românească, încercau s-o urce în mașină, moment în care au auzit un zgomot în interiorul piesei de epocă.

Curioși, restauratorul și cumpărătorul s-au oprit și au descoperit un perete dublu, în care era dosarul cu aproape 200 de pagini, cu eticheta „Tezaur Moscova. BIBLIORHAPT. 17416”. Alături de dosar era și un pașaport emis de Regatul României.

Într-o limbă română de secol trecut și cu o înșiruire precisă de cifre, calcule, locuri și evenimente, foile cuprind cele mai mici detalii ale valorilor transportate de la București și Iași către Rusia în 1916 și 1917 și nerecuperate nici azi, conform libertatea.ro.

„E vorba de un dosar pe care mareșalul Ion Antonescu l-a trimis, când armata română avansa, alături de nemți, în 1941, spre Moscova. Bucureștiul anticipa că nemții vor cuceri Moscova, iar Guvernul dorea să ia tezaurul înapoi de la ruși”, explică o persoană de la BNR, într-o declarație neoficială.

Dosarul conține toate valorile deja știute, a căror situație riguroasă BNR o are, dar și unele în plus, despre care nu se știa.

„Inventarul din 1941 e ceva mai optimist decât cel despre care știam din 1916-1917”, spune BNR, într-o descriere de asemenea neoficială a ceea ce s-a găsit la o primă analiză.

E devreme ca autoritățile române să se pronunțe, dar este posibil fie ca valorile în plus care apar în dosarul găsit la Brașov să fie doar o încercare a lui Antonescu de a obține mai mult de la rușii „învinși”, fie ca valorile în plus să fie reale și să fi scăpat primei evidențe.

Cum războiul și-a schimbat cursul, nemții și românii n-au cucerit niciodată Moscova, iar dosarul de revendicare nu și-a produs niciodată efectul.

După descoperirea dosarului, pe fir a intrat și DIICOT.

În fapt, conform presei centrale, mai întâi, printr-o avocată din Brașov, cunoștință a lui Attila Szöcs, toate documentele au ajuns la un bărbat care s-ar fi angajat că le va preda autorităților. Omul i-a fost prezentat lui Attila cu titlul de general. După câteva săptămâni, s-au prins că individul e un potențial escroc, au reclamat cazul la DIICOT, care a reușit să recupereze toate documentele de la cel care în prezent e anchetat. Bărbatul s-ar fi recomandat și ca jurnalist și ar fi făcut parte, la un moment dat, din colectivul redacțional al revistei Poliției Române.

DIICOT a predat mai departe documentele către autorități, începând discuții între BNR și Ministerul Culturii, care gestionează întreaga poveste din partea statului, și Attila Szöcs, iranian și avocatul lor.

Urmează ca statul să decidă dacă face o ofertă de cumpărare a dosarului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare