Expres

Decizii importante pentru Aeroportul Brașov urmează a fi luate astăzi

Decizii importante pentru Aeroportul Brașov. Consiliul Judeţean Braşov este convocat astăzi, începând cu ora 11:00, într-o şedinţă ordinară, care se va desfăşura la sala 120.

Pe ordinea de zi se află și patru proiecte privind Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav”.
Primul se referă la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Regiei pe anul 2022. Se propune diminuarea sumei pentru salarii cu 216.000 de lei. Banii sunt pentru suplimentarea cu aceeași sumă a cheltuielilor pentru servicii executate de terți.

Un alt proiect de hotărâre vizează declararea de interes public județean și darea în administrare a unor bunuri mobile de natura activelor fixe corporale. Este vorba despre echipamente, instalații și alte dotări pentru Aeroport. Acestea au fost achiziționate de către Consiliul Județean și urmează a fi predate către Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav”.

Decizii importante pentru Aeroportul Brașov urmează a fi luate astăzi. Consilierii județeni mai trebuie să aprobe modelul de contract de mandat pentru membrii Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Aeroportul International Brașov-Ghimbav.
Totodată se cere un vot pentru declanșarea procedurii de selecție a unui membru pentru CA al Regiei Autonome, pe perioada mandatului 2020-2024.

Proiectul ordinii de zi poate fi consultat aici:

Şedinţa va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Decizii importante pentru Aeroportul Brașov urmează a fi luate astăzi […]

1 an în urmă

[…] de 79 de milioane de lei a Aeroportului Brașov încredințată regiei omonime. Așa cum anunțam aici, pe ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului Județean Brașov s-au aflat luni mai și […]

Back to top button