Expres

„Decât la schi în Austria, mai bine mai pui 1.000 de euro și mergi în Poiana Brașov”

„Decât la schi în Austria, mai bine mai pui 1.000 de euro și mergi în Poiana Brașov”

Tot mai mulți români au anunțat că sunt gata să renunțe la vacanța de schi din Austria. Fostul prefect al Capitalei și fostul șef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a comentat cu ironie apelul românilor de a boicota stațiunile de schi din Austria după votul negativ de joi privind aderarea României la Schengen.

Refuzul Austriei de joi din Consiliul JAI de a accepta aderarea României la spațiul Schengen a dat naștere unui întreg val de apel pentru boicotarea firmelor austriece ce operează în țara noastră. Au fost vizate atât băncile cu capital austriac, producătorii de petrol, dar și produsele austriece.

Un apel aparte a fost însă și acela ca românii să renunțe în acest an la vacanțele din stațiunile de schi din Austria, apelul venind atât din partea oamenilor pe rețelele de socializare cât și din partea ministrului turismului, care le-a recomandat românilor să-și anuleze concediile acolo.

Traian Berbeceanu, care este și nașul de cununie al polițistului brașovean Marian Godină, a comentat cu ironie acest ultim apel, făcând referire la prețurile mari practicate în Poiana Brașov.

„Decât să mergi la schi în Austria mai bine mai pui 1.000 euro și mergi în Poiana Brașov”, a scris pe Facebook fostul polițist.

Un internaut i-a subliniat că cu 1.000 de euro poți să mergi la Brașov doar dacă nu îți iei cazare. „Păi mergi să dormi sau să schiezi?”, i-a răspuns Berbeceanu.

„Exact. Și petreci și timp de calitate cu familia în coloană, în mașină, ore întregi, visând la inghesuiala de pe pârtie”, a comentat cu ironie o altă persoană.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Tusea si Junghiul. Doua lighioane viitoare beneficiare de pensii speciale.
Unul nu spune ca de vina sunt chiar coledzi de-ai lor, vamesii. Nu, haustriecii sunt ca nu inchid ochii la traficul facut de ”oamenii legii” in punctele de frontiera.

Marius
1 an în urmă

Nu e vina brasovenilor ca nu s-a facut autostrada Buc-Bv. S-au facut autostrazi acolo unde au fost interese personale.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare