Expres

De luni se pot ridica tichetele „Dar din suflet pentru seniori”

De luni se pot ridica tichetele sociale „Dar din suflet pentru seniori”.
Direcția de Asistență Socială Brașov a anunțat astăzi că tichetele pot fi ridicate începând cu data de 05.12.2022

Pot beneficia de aceste tichete sociale pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 1.700 lei/lună și vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații, vârstă împlinită până în data de 31.12.2022 inclusiv.
Persoanele vârstnice beneficiază de tichete sociale în valoare de 150 lei pentru achiziționarea produselor alimentare. Se acordă 15 tichete sociale în valoare de 10 lei (valoare totală 150 lei). Acestea pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare.

Pentru acordarea tichetelor sociale, cererea trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

-actul de identitate (CI sau BI) în original și copie;
-cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie;
-împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile;
-actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, în original și copie.

Actele menționate mai sus sunt obligatorii. Neprezentarea unuia dintre acestea conduce la imposibilitatea acordării tichetelor sociale.

Documentele de identitate și cuponul de pensie trebuie prezentate atât în original, cât și în copie.

Solicitantul nu trebuie să aibă datorii față de bugetul local.

Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri,vineri între orele 08:30-15:00 (pauză de dezinfecție 11:30-12:00) și joi între orele 8.30-17.00 (pauză de dezinfecție 11:30-12:00 și 14:30-15:00).

Mai multe informații despre Campania „Dar din suflet pentru seniori” – aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button