Expres

Dan Radu Ruşanu dă în judecată statul român

 

Fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) Dan Radu Ruşanu va da statul român în judecată și cere daune de 6,5 milioane de lei (1,4 milioane de euro), pentru perioada în care a fost arestat în dosarul „ASF-Carpatica”.
Ruşanu a spus că cele 6,5 milioane de lei reprezintă daune pentru „onorariile avocaților, indemnizația ca președinte ASF pentru perioada mandatului de cinci ani, din care a efectuat doar patru luni, și o mică parte ca daune morale materiale”.
Am fost achitat pentru cele patru capete de acuzare, cu 62 de fapte materiale, pentru că fapta nu există (…) Arestarea mea s-a făcut la numai două zile după ce, la un post de televiziune, am declarat că inculparea mea nu are nici o legătură cu cazul Carpatica, cu cazul Astra și cu domnul Adamescu, prietenul domnului Traian Băsescu”, a spus Ruşanu, la B1 TV. De asemenea, fostul președinte al ASF crede că vina pentru arestarea sa este în proporție de 90% a procurorului, care a prezentat probele „răstălmăcite” și declarațiile martorilor „trunchiate sau netrunchiate”.
Trebuie să știți că judecătorul, în camera preliminară, cel puțin în cazul meu, nu poate să cerceteze, nu are timpul fizic de a citi și concluziona cele 40 de volume din dosarul Carpatica. Vinovăția este în proporție de 90% a procurorului, care prezintă probele răstălmăcite, interpretate de domnia sa, prezintă declarațiile martorilor trunchiate sau netrunchiate sau o parte din martorii care îi convin, și nu toți”, a mai afirmat Ruşanu.
Ruşanu a fost arestat preventiv pentru 11 fapte, printre care constituirea unui grup infracțional organizat și influențarea declarațiilor, favorizarea făptuitorului în formă continuată, folosirea influenţei de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite. În iunie 2017, Ruşanu a fost achitat definitiv de instanța supremă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare