Expres

CUTREMURĂTOR. O copilă de 7 ani a descris cum a trăit atacul chimic din Douma!!!…

 

Masa, o fată în vârstă de 7 ani, a relatat calvarul de care a avut parte în timpul atacului chimic prezumat din Douma, în Siria.

„A fost lansat un proiectil, dar n-a urmat nici o explozie. Am auzit doar un suflu: shhhhhh”, a declarat minora, care s-a ascuns împreună cu membrii familiei sale în pivnița casei.

Apoi, când gazul a ajuns la subsol, respectivii au urcat rapid la suprafață, pentru a nu se asfixia.

Panicată, Masa a istorisit că s-a împiedicat, iar unchiul ei a venit s-o ridice, în timp ce mama sa striga: „Fata mea!; Fata mea!”.

Imediat, Masa și sora sa geamănă, Malaz, au fost duse la un post medical din localitate, unde au primit îngrijiri. Au fost spălate cu apă, pentru a fi eliminate diversele substanțe chimice de pe piele.

Masa este în continuare traumatizată – nu poate uita cadavrele întinse pe sol.

Apoi, revenită acasă, familia a avut parte de un nou coșmar – armata siriană a reînceput bombardamentele.

„Am coborât din nou în pivniță, am văzut că se transportau cadavre… Parcă nu mai era aer, când respiram simțeam sânge”, a mai povestit Masa la televiziunea publică britanică.

Populația siriană din Douma a plătit un tribut greu atacului chimic prezumat din 7 aprilie, când cel puțin 75 de persoane și-au pierdut viața.

Foto: The Times (Masa, în stânga, alături de sora geamănă Malaz și de mama lor, Amani).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare