Expres

Cum vă puteți proteja de ceilalți schiori de pe pârtie / Sfaturi oferite de Salvamont Brașov

Cum vă puteți proteja de ceilalți schiori de pe pârtie.

Există un set de reguli, multe care țin de bun-simț, astfel încât cei care schiază sau se dau cu snowboard-ul să poată fi în siguranță și să îi protejeze și pe ceilalți practicanți. Din păcate, nu toată lumea le cunoaște sau ține cont de ele, mulți devenind adevărate pericole. Există, însă, câteva lucruri pe care le puteți face, pentru a vă proteja de ei, au detaliat cei de la Salvamont Brașov – Poiana Brașov.

Cum vă puteți proteja de ceilalți schiori de pe pârtie

Purtați întotdeauna echipament de siguranță (cască, ochelari, protecție pentru spate și mănuși), pentru că în cazul în care sunteți lovit de un alt practicant să puteți beneficia de protecție maximă.

Nu vă bazați niciodată pe faptul că aveți prioritate față de schiorii/snowboard-erii care vin din spate.

La sfârșitul fiecărui viraj, trageți cu ochiul spre deal, pentru a analiza traficul și a fi conștienț de riscuri.

Opriți-vă pe margine când vedeți schiori/snowboard-eri vitezomani sau care nu au un control bun și așteptați ca aceștia să treacă.

De cele mai multe ori, traficul pe pârtie este în valuri. Nu vă puneți în mișcare când este aglomerat, ci așteptați până se mai eliberează.

Încercați să nu schiați în paralel cu alți schiori, pentru că acționați ca o barieră pentru cei din spate. Lăsați întotdeauna loc să puteți fi depășit.

În zonele înguste, păstrați o trasă previzibilă și lăsați loc să puteți fi depășit. Trageți, din când în când, cu ochiul spre deal.

Nu vă opriți în locuri înguste, sub ruperi de pantă sau după curbe, unde ați putea fi greu reperați de ceilalți practicanți.

Staționați, întotdeauna, doar pe marginea pârtiei, în locuri cu vizibilitate bună.

Acordați o atenție sporită snowboard-erilor care execută virajul spre înapoi (pe călcâie), deoarece au un unghi mort foarte mare și le este greu să observe ce este în spatele lor.

În cazul în care se întâmplă să cădeți, încercați, pe cât posibil, să vă adunați echipamentul și să eliberați zona cât mai repede, mergând și reechipându-vă pe margine.

Dacă sunteți martorul unui accident și doriți să dați o mână de ajutor, balizați și protejați zona, înfigând schiurile, cu coada în zăpadă, sub forma literei „X” și rămâneți în permanență cu fața spre deal, pentru că de acolo vin cele mai multe pericole.

Altfel, se știe, astăzi este Miercurea brașovenilor! Pârtiile din partea superioară a Masivului Postavarul sunt deschise, iar pe https://starepartii.brasovcity.ro/ găsiți informații actualizate despre stratul de zăpadă, pârtiile deschise și funcționarea instalațiilor pe cablu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare