Expres

Cum explică Poliția Locală Codlea pauza de „cafeluță și țigară” de lângă omul căzut pe stradă

Iată cum explică Poliția Locală Codlea pauza de „cafeluță și țigară” de lângă un om căzut pe stradă (caz pe care ni l-a sesizat o localnică):

„Iată cum stau, de fapt, lucrurile cu privire la o imagine care a apărut în spațiul public, imagine în care niște polițiști locali pare că stau nepăsători în timp ce o persoană zace trantita pe trotuar.
Fără a dori să fim nedrepți, imaginea în sine este revoltătoare, însă singurul lucru pe care îl puteau face în plus față de ce au făcut deja colegii respectivi era să afișeze o atitudine diferită ca impact vizual pentru că cei care vedeau scena nu aveau de unde să știe contextul.


Punctual:
Au stabilit identitea persoanei imediat, aceasta fiind foarte cunoscută atât în rândul polițiștilor cât și al serviciilor de ambulanță din Codlea și Brașov, inclusiv de personalul medical de la Spitalul Municipiului Codlea.
Cunoscut ca și consumator frecvent de alcool, de cele mai multe ori spirt sanitar și personaj care a fost ridicat de salvare și de două ori în aceiași zi, fiind tratat, trezit, îngrijit și lăsat să plece, reluandu-si apucăturile de la capăt.
Personalul Politiei Locale nu are dreptul de a transporta astfel de persoane cu autospeciala instituției, motiv pt care tot ce pot face este să asiste până persoana este ridicată de ambulanță. Ei verificasera funcțiile vitale și au sunat la ambulanță, unica greșeală fiind că nu si-au adoptat o poziție față de cetățeanul respectiv mai cu prezență de spirit.


Acum, fără a dori să aruncăm vina de pe unii pe alții, trebuie să știți că nici ambulanțierii și nici personalul medical nu sunt prea încântați când e vorba de astfel de cazuri. Si nu e de condamnat, de multe ori având situații cu adevărat grave.
Și nu doar atât, acești oameni ai străzii, în special persoana din imaginea respectivă, atunci când își revine, devine obraznic, impertinent, disprețuiește și scuipă sau se urinează în curtea spitalului în semn de dispreț față de salvatorii lui.
De multe ori ciclul se desfășoară așa: suntem sesizați de faptul că zace pe undeva, plecam urgent și constatăm, uneori e cooperant, alteori dimpotrivă, sunam la ambulanță așteptând sa sosească, este dus la spital, îngrijit și suntem sunați din nou, tot noi, «singurii vinovați și arătați cu degetul», de către personalul medical pt ca cetățeanul proaspăt revenit devine agresiv cu ei. Cadrele medicale se revoltă că a fost adus din nou la ei și noi o luam de la capăt.


Altă zi, alta sticla de spirt, aceeași poveste. Asadar, sunt multe de schimbat și de îmbunătățit în activitatea serviciului nostru,dar înainte să aruncați cu piatra sau cu «poza» pe Facebook, cu cuvintele și cu acuzele, ar fi corect să aflați informația completă, pentru a înțelege ce se întâmplă.
Oricând vom răspunde la apelul oricui, la întrebări și vom face tot ce este necesar ca legea să fie respectată”. Vezi și: Țigară și cafeluță lângă un om căzut pe stradă?! O nouă sesizare gravă, de la Codlea!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
5 luni în urmă

“…trebuie să știți că nici ambulanțierii și nici personalul medical nu sunt prea încântați când e vorba de astfel de cazuri…” Da? Nici cetatenii nu sunt prea incantati cand vad diverse cazuri in care protagonisti sunt localii. Dar noi suntem… Citeşte mai mult »

Un nimeni
5 luni în urmă

Foarte interesant ca in prima poza nici urma de sticla de spirt, in a doua insa a aparut brusc sticla… cred ca era si ea la tigara si s-a intors intre timp

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare