Expres

Cum a dispărut PETrică I

Cum a dispărut PETrică I

La o lună de când a fost suspendată activitatea la cei PETrică din Brașov, unul dintre ei a dispărut. PETrică este numele dat sistemelor automate de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle și doze de aluminiu. Instalate pe rând în cartierele Valea Cetății, Astra și zona Gării, le permiteau celor care reciclează să călătorească gratuit cu mijloacele de transport RATBV. Acestea urmează să fie repuse în funcțiune, conform unei hotărâri a Consiliului Local din decembrie (detalii aici), procedură ce va mai dura.

Între timp, PETrică I, montat inițial în Livada Poștei, în septembrie 2020, și mutat din 2021 în Răcădău, a dispărut, aproape fără urmă.
Locuitorii din zonă spun că sistemul a fost luat pe sus de o vijelie de zilele trecute și trântit în mijlocul bulevardului Valea Cetății. Acest lucru a fost posibil pentru că nu era bine ancorat. Ba chiar ar fi avariat și două autoturisme pe când era purtat de vânt.
Cert e că a fost ridicat și dus din zonă, probabil de firma care se ocupă de salubrizare.
Rămâne de văzut dacă e în stare bună și va fi readus în Răcădău sau amplasat în altă zonă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button