Expres

Cu sala de sport de la Școala nr. 2 Brașov rămâne ca-n gară / Primăria a livrat numai promisiuni

Cu sala de sport de la Școala nr. 2 Brașov rămâne ca-n gară.

A fost o întreagă dezbatere prin februarie pe acest subiect (Detalii, AICI). Federația Română de Gimnastică solicitase ca în sala de sport să se pregătească, cu prioritate, sportivii de la CSS Brașovia. Conducerea unității de învățământ a cerut ca acolo să efectueze orele de sport elevii școlii, așa că până la urmă primarul Allen Coliban a venit cu o soluție de compromis până când (chipurile…) un balon să țină loc de sală de sport până la construcția alteia – jumătate să fie alocată antrenamentelor gimnaștilor, jumătate pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 2.

Cu sala de sport de la Școala nr. 2 Brașov rămâne ca-n gară

Cu toate că și-a asumat achiziția de aparatură pentru noua funcționalitate a sălii de gimnastică, Municipalitatea a rămas blocată în proceduri administrative până în acest moment, dacă nu și-n uitare.

„Suntem în etapa de elaborare DALI și proiect tehnic pentru reconversia sălii de sport. În funcție de ceea ce va rezulta din DALI și din PT, vom putea ști exact care sunt dotările necesare pentru sala care va asigura atât pregătirea copiilor de la Școala Gimnazială nr. 2, cât și pregătirea gimnaștilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, pentru Radio România Actualități – Brașov.

Agurița Șerban, directorul Școlii Gimnaziale Brașov, a relatat pe tema sălii de sport, conform sursei citate: „În momentul acesta nu avem nimic. Orele de educație fizică se fac ca și până acum, în cele două săli mici, improvizate, de la parter și în sălile de clasă, când este frig afară. Deja frigul a venit, deja nu se mai poate ieși cu elevii, mai ales cu cei mici”.

Și Florin Popa, profesor-antrenor de gimnastică la CSS Brașovia, a comentat: „Eu știu că s-a construit o sală pentru gimnastică. Nu o avem. Să zicem că nu ne-ar fi dat nouă sala, nici școala nu o are. Suntem în situația în care Primăria, prin lipsă de acțiune, nici gimnastica nu are sală, nici școala nu are sală. Orice acțiune e mai bună decât nici o acțiune”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare