Cu COVID-19, rămân doar superstiţiile în Sâmbăta lui Lazăr – Moșii de Florii

În Sâmbăta lui Lazăr sau Sâmbăta Floriilor (cea de dinainte de Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, cu opt zile înainte de Paști), sunt Moșii de Florii, zi specială de pomenire a morţilor. Din păcate, în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, nici asta nu se poate face. În această zi, Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Mântuitorul Iisus Hristos, înfăptuită în Betania. Învierea lui Lazăr, la patru zile după moarte, anticipează Învierea Mântuitorului și este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc.

Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului și prieten al lui Iisus. Evanghelistul Ioan relatează că, în ajunul intrării Sale în Ierusalim, cu câteva zile înainte de Patimile Sale, Mântuitorul Iisus Hristos a venit în Betania, chemat fiind de surorile lui Lazăr, Marta și Maria, în casa cărora Iisus a fost găzduit de mai multe ori pe timpul activității sale publice. Lazăr era bolnav, așa că surorile au trimis după Iisus, ca să vină în casa lor și să-l vindece. Totuși, Iisus nu răspunde imediat rugăminții lor; rămâne încă două zile în locul în care se afla. Apoi, însoțit de ucenici, pornește spre Betania. Ajunge în sat în cea de-a patra zi de la moartea acestuia. Doliul din casa Martei și Mariei era încă mare: mulți prieteni și cunoscuți de-ai lor erau încă alături de ele pentru a le consola. La marginea satului, Iisus o întâlnește pe Marta, care, ușor mustrător, Îi spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”. Hristos îi răspunde: „Eu sunt învierea și viața!”. Văzând durerea celor două surori și a prietenilor acestora, Iisus S-a întristat și El, și, în fața mormântului lui Lazăr a plâns. La rugăciunile fierbinți ale celor două surori, Iisus Hristos l-a înviat pe Lazăr, strigându-i să iasă din mormânt. Cere să fie dată la o parte piatra de la ușa mormântului. Marta încearcă să se împotrivească, spunând că deja miroase urât, adică Lazăr intrase în putrefacție. Hristos, îndemnând-o să aibă credință, mulțumește mai întâi Tatălui pentru minunea ce avea să se întâmple, apoi îl cheamă pe Lazăr afară. Acesta iese din mormânt așa cum fusese îngropat: înfășurat în giulgiu și cu mahrama pe față. Minunea care a urmat a întărit credința în Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu. Alții însă au găsit cu cale să meargă și să-L pârască la farisei. Acum, sinedriul se întrunește și hotărăște uciderea lui Iisus, dar și a lui Lazăr cel înviat. Învierea lui Lazăr este cea care a pregătit Intrarea Domnului în Ierusalim, adică Duminica Floriilor. Poporul L-a primit cu multă bucurie pe Iisus, tocmai pentru că îl înviase pe Lazăr din morți.

Colinde și Lăzărelul

În Sâmbăta lui Lazăr numită și Moșii de Florii sau Sâmbăta Morţilor, românii au multe obiceiuri și superstiții. Se obișnuiește ca femeile să facă plăcintele lui Lazăr și să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care așteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ. Ele plantează doar flori.
Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având legenda ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la niște plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea. Totodată, se practică datina Lăzărelului, practică care amintește de un străvechi zeu al vegetației ce murea și renăștea la începutul fiecărei primăveri.
În Sâmbăta Floriilor, în unele zone, copiii colindă cu crenguțe de salcie sfințite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă și urează de bine și de sănătate. În alte zone, colindă fetele (în zona de sud, „se mergea cu Vaiul”, care iniţial a fost un imn religios), împodobite cu flori pe cap sau cu ramuri de salcie, fiind răsplătite cu ouă pe care să le încondeieze în Joia Mare. Ele cântă despre moartea nefericită și despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, supranumită Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec se spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima și ea n-a voit; el s-a dus apoi cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze oilor, dar a început să bată vântul, creanga s-a rupt, iar el a căzut și a murit. Cele trei surori ale lui l-au gasit, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce și l-au înmormântat.
Așa cum își amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte, tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paști. Totodată, la sate, pe vremuri, se practicau de Florii și câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopții dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc și cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând, în acest fel, să le crească părul frumos și bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunțească la fel ca pomii în floare.