Expres

CSM l-a exclus din nou pe Cristi Danileţ din magistratură

  • danilet_2.jpg

Consiliul Superior al Magistraturii l-a exclus, miercuri, din nou din magistratură pe judecătorul clujean Cristi Danileţ, pe motiv că a făcut politică prin participarea la activitatea unor ONG-uri din care făcea parte, au declarat pentru site-ul G4Media.ro surse judiciare. Aceasta, în condițiile în care Danileț mai are o decizie de excludere din magistratură, pe care nu a putut să o conteste pentru că, deși au trecut mai bine de cinci luni de la pronunțare, nu i-a fost comunicată oficial.

Decizia a fost luată miercuri, cu majoritate, de către Secția pentru judecători a CSM, într-un nou dosar de cercetare disciplinară din partea Inspecției Judiciare.

Azi CSM a decis să mă sancționeze cu excluderea din magistratură (a doua, după cea din decembrie pentru filmulețele pe tiktok) pentru că:fac parte dintr-o formațiune politică, lucru interzis magistraților, întrucât eu sunt membru în două ONG-uri care au dat comunicate prin care criticau activitatea partidelor de guvernământ, deși m-am abținut de la vot in cazul emiterii acelor comunicate, nu le-am semnat, nu le-am difuzat si cu toate că am arătat ca nu CSM e competent să stabilească ce este o formațiune politiă, ci legea, care pune în această categorie doar “partidele politice” , “aliantele electorale”, “aliantele politice” si “ONG-urile care reprezinta minorități și candideaza la alegeri”, ceea ce nu este cazul in speță;am participat la acțiuni politice, lucru interzis magistraților, prin faptul că am scris un articol științific despre educație publicat de unul dintre cele două ONG-uri și pentru că am participat la o întâlnire nepublică a membrilor unuia dintre cele două ONG-uri declarat “formațiune politică” de către CSM. Pentru cine nu știe: cele două ONG-uri sunt înființate legal, de către un judecator, ca asociatii neguvernamentale, apolitice si nonprofit. Unul se ocupa de educatia juridică, celălalt de promovarea culturii europene. Nimeni nu a cerut desființarea lor vreodată pentru că și-ar fi incalcat statutul propriu”, a explicat Danileț, pe Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button