Expres

CSAT. Autostrada BRAȘOV-Comarnic-Ploiești, aprobată ca proiect de interes național

 

Autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov a fost aprobată în ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ca obiectiv strategic de importanță națională, a anunțat președintele Klaus Iohannis, în declarația de presă de la finele reuniunii.

„În acest context, am atenționat-o pe doamna Prim-ministru că încă de la finalul anului trecut este în vigoare o lege pe care Guvernul continuă să o încalce și care prevede obligativitatea construirii Autostrăzii Moldovei. Avem o nouă dovadă a incapacității acestei guvernări de a dezvolta România. Este deplina responsabilitate a Guvernului de a găsi acele soluții care se impun pentru a putea realiza aceste proiecte prioritare pentru milioane de români, inclusiv posibilitatea declarării și acestui obiectiv de infrastructură ca unul strategic de interes național, lucru pe care l-am propus foarte concret în ședința CSAT de astăzi”, a afirmat șeful statului.

Premierul Viorica Dăncilă anunțase anterior că acest proiect va fi scos din procedura de parteneriat public – privat și va fi declarat de importanţă naţională la următoarea şedinţă a CSAT. „Soluţia este ca această autostradă să devină de importanţă naţională, astfel încât să începem construcţia cât mai repede, din fonduri guvernamentale”, a spus premierul.

Pentru construcţia acestei autostrăzi în parteneriat public-privat, procedură lansată în ultimul trimestru al anului trecut, Guvernul primise o solicitare din partea unei companii chinezo-turce, cu care a avut și primele negocieri. Separat de proiectul prin PPP, Ministerul Transporturilor lansase anterior construcția tronsonului Râșnov – Cristian. Amintim că lucrările de construcţie la lotul 5 din Autostrada Comarnic – Braşov au început anul acesta, pe 20 mai, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă şi a ministrului Transporturilor Răzvan Cuc. Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 din autostrada Comarnic-Braşov, sector Râşnov – Cristian şi Drum de Legătură, lungime 6,3 km (autostrada) + 3,7 km (drum naţional la 4 benzi cu separator median) a fost semnat în toamna lui 2017 cu Asocierea Alpenside – Specialist Consulting, pentru suma de 118 milioane de lei. Acest sector de autostradă trebuie finalizat până în aprilie 2020, conform datelor de pe site-ul CNAIR, dar ministrul Cuc, care a mai făcut o inspecție pe șantier, susține că ar putea fi gata la finele anului.

Citiți și:

Guvernul renunță la autostrada Comarnic-BRAȘOV în parteneriat public-privat?

BRAȘOV. Lucrările la „ciotul” de autostradă avansează în ritm alert (GALERIE FOTO)

„Război” pe autostrada Comarnic–BRAȘOV. L. Orban o acuză pe Dăncilă că vrea să dea un „tun”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button