Expres

Controale în zona localităților Brașov, Ghimbav și Codlea

Controale în zona localităților Brașov, Ghimbav și Codlea…

Echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat, ieri, acțiuni de control, în localități de pe raza județului, pentru menținerea unui mediu de siguranță adecvat, în special prin prevenirea infracțiunilor rutiere și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului.


Acțiunile au vizat și identificarea și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care practică cerșetoria sau tulbură în orice mod liniștea publică.


„Pentru că ne dorim creșterea gradului de siguranță rutieră, în contextul unui aflux mare de turisti, polițiștii rutieri au desfășurat activități complexe în vederea identificării și sancționării abaterilor de la normele legale, în special pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, dar și pentru sancționarea conducătorilor auto care parchează autoturismele, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

La activități au participat agenți din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, Poliția Municipiului Codlea și Poliția Orașului Ghimbav. Au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost verificate 94 de autovehicule, iar în funcție de indiciile sesizate de polițiști, unii dintre șoferi au fost testați din punct de vedere al consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Articole asemănătoare

Au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, cu valoare totală de aproximativ 11.500 de lei. De asemenea, au fost ridicate 2 certificate de înmatriculare și au fost reținute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere.

Acțiunile vor continua în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, după cum a precizat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Săndel
3 luni în urmă

Bravo, bravo! Așa, așa, să îi amendeze pe cerșetori în timp ce puișorii cu bani parchează pe trotuar în fața grarajului că le e lene să mai facă atâtea manevre obositoare.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare