Expres

Controale în rândul comercianţilor din Braşov şi Făgăraş

 

Poliţiştii de investigare a criminalității economice şi de ordine publică, împreună cu reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au desfăşurat şase acţiuni de control, în perioada 15 – 19 august, pe raza municipiilor Brașov (inclusiv în Poiana Braşov) şi Făgăraș, pentru verificarea condiţiilor de comercializare a produselor alimentare și nealimentare.

În total, au fost controlate 36 persoane fizice/juridice cu privire la existenţa documentelor legale de proveniență pentru mărfurile comercializate și evidențierea veniturilor realizate pe aparatele de marcat electronice fiscale sau în alte documente.

„Polițiștii au aplicat 24 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 119.000 lei și au confiscat valoric suma de 2.100 lei, reprezentând bani proveniți din vânzări care nu au fost evidențiați pe casele de marcat. Totodată, față de doi agenți economici s-a dispus întreruperea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare