Expres

Constructori importanți licitează pentru stadionul Brașovului / Și cei care au în portofoliu Aeroportul sau Sala Polivalentă

Constructori importanți licitează pentru stadionul Brașovului / Și cei care au în portofoliu Aeroportul sau Sala Polivalentă

Compania Națională de Investiții (CNI) SA a primit cinci oferte de participare la licitația pentru atribuirea lucrărilor de proiectare, execuție și asistență tehnică pentru construcția stadionului ce va fi ridicat pe str. Stadionului nr. 14 din municipiul Brașov, anunță Agenda Construcțiilor.
Printre ofertanți se află, în calitate de lideri de asocieri, constructorul Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav – compania Bog’art și antreprenorul care construiește Sala Polivalentă Brașov – Mis Grup.
Contractul are valoarea estimată la 109 milioane de lei (22 milioane de euro), fără TVA, și o perioadă de implementare de 24 de luni, din care 5 luni pentru proiectare și 19 pentru execuție, la care se adaugă o perioadă de garanție de 60 de luni. Cele cinci oferte se află în etapa de evaluare, ce are termenul-limită stabilit pentru data de 12 mai 2025, ora 18:00.
Stadionul va fi construit pe amplasamentul actual și va avea o capacitate totală de 9.716 locuri și un teren de fotbal cu o dimensiune de 105m x 68m. Totodată, vor fi realizate spații pentru jucători și oficiali, vestiare, unitate de prim ajutor și tratament pentru jucători și oficiali, puncte de prim ajutor pentru spectatori, post de control antidoping, grupuri sanitare, sala pentru conferințe de presă, zone de parcare (151 locuri pentru parcare auto și două locuri de parcare pentru autocare), instalație de iluminat nocturnă, precum și un sistem fotovoltaic On-Grid.
Conceptul noii arene a fost elaborat de compania de arhitectură Triptic Studio, din București.

Tabloul complet al participanților la licitație

  1. Asocierea Mis Grup (lider) – Construcții Conico – Ad Astra IPP – Aqua Serv, cu subcontractantii K-Box Construction Design, Vafrom Service, Ascensor Advertising, Tenergo, Eco Garden Construct, D&D Europroiect Instal și Eckon Cei;
  2. Asocierea Electrogrup (lider) – Allied Engineers Grup, cu subcontractantii Instal Data Proiect, Lucian Simion Arhitectura, IMSAT Service Cluj, Euro Meters, Sixense Solutions și Samus Tec SA;
  3. Asocierea Ovi Construction & Real Estate (lider) – Trio – Palex Construcții Instalații – Concrete & Design Solutions – Ovi Architecture & Engineering, cu subcontractantii Rockware Utilities, Kronlift, Black Sea Suppliers, Set Alarm Internațional, Prosper Gaz și CES Consulting Services;
  4. Asocierea Nord Conforest (lider) – Dico și Țigănaș birou de proiectare – ACI Cluj, cu subcontractanții Infocomm Systems, Intercom Energy, Dianliv Instal, Qmeck Works, Abcony Serv, Simacek Facility Services Ro, KONE Ascensorul, Megamix Comimpex și MTD Simplu Construct;
  5. Asocierea Bog’art (lider) – Eren Cons – General Construct – Arcadia AEN Architecture & PM, cu subcontractanții Cuadripol SA, IMSAT Cuadripol, Inter Heat, Coneco România, KONE Ascensorul, Instal Term, Triptic Architecture & Engineering, Arstal Systems Design și Sports Fields.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Român
9 zile în urmă

Ce licitație,dați șpaga arhicunoscută și gata,se rezolvă!

Back to top button