Noul stadion al Brașovului. Câte locuri va avea și când va fi gata
Noul stadion al Brașovului. Câte locuri va avea și când va fi gata
Brașovul se pregătește să aibă un nou stadion. Acesta se va construi în locul vechii arene și ar urma să fie gata peste cel mult trei ani.
În noiembrie 2024, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea Stadionului Tineretului din municipiul Brașov, iar în decembrie, contractul a fost scos la licitație. Asta deși orașul nu are echipă de fotbal în primele două ligi.
Noul stadion ar urma să coste 109 de milioane de lei plus TVA (aproximativ 30 de milioane de euro). Va avea 9.700 de locuri și se va ridica pe locul actualului stadion, „Tineretului”. Suma va fi suportată de Guvern, prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Lucrările vor dura doi ani, din care 5 luni proiectare și 19 luni execuție, 60 de luni fiind perioada de garanție.
Potrivit memoriului tehnic depus la Agenția de Protecția Mediului (APM) Brașov, care a dat în august 2024 avizul de mediu, din actualul stadion va mai fi păstrată doar suprafaţa de joc.
Vor fi demolate tribunele şi celelalte construcţii, având în vedere că acestea au ajuns într-o stare avansată de degradare.
Viceprimarul Dan Ghiță a dat detalii despre noul stadion și despre demolarea actualei arene.
„Avem îndeplinite toate condițiile pentru dărâmarea și reconstruirea Stadionului «Tineretului». Ne dorim ca în următorii trei ani acest stadion să fie gata. CNI a cuprins în buget acest proiect. Avem acum și banii și sper ca în următorii trei ani stadionul să fie gata. Și să avem și o echipă care să ne reprezinte cât mai sus în România însă!
În curând va începe demolarea. Arena va avea în jur de 10.000 de locuri, cam acesta ar fi numărul ideal de locuri pentru un stadion de provincie.
Nici în București nu se umple stadionul, indiferent la care din ele ne referim. Cred că în jur de 8.000 – 10.000 de locuri e o capacitate suficientă”, a spus Dan Ghiță, potrivit sport.ro.
Noul stadion ar urma să poată organiza meciuri de fotbal, ar îndeplini cerințele de acreditare UEFA, dar ar putea fi folosit și pentru organizarea altor tipuri de evenimente. Tribuna unde va fi și oficiala va avea 3 niveluri, în timp ce cele două peluze și cealaltă tribună vor fi pe un nivel.
Stadionul Tineretului va avea o capacitate totală de 9.716 locuri și un teren de fotbal cu o dimensiune de 105 m pe 68m; totodată, vor fi realizate spații pentru jucători și oficiali, vestiare, unitate de prim ajutor şi tratament pentru jucători şi oficiali, puncte de prim ajutor pentru spectatori, post de control antidoping, grupuri sanitare, sală pentru conferinţe de presă, zone de parcare (151 locuri pentru parcare auto și 2 locuri de parcare pentru autocare), instalație de iluminat nocturnă.
Proiectul prevede și că o parte din consumul de energie electrică va fi asigurată din surse proprii, prin intermediul unui sistem compus din 116 panouri fotovoltaice monocristaline.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Nu se poate face stadionul mai repede? De azi, pe maine? Sa aiba hAuristii unde sa se duca sa se simta ca la ei la sedinte? Ingramaditi pe banci, intre ghiolbani ca ei, cu punga de seminte in mana, urland… Citeşte mai mult »
Facem stadioane nu spitale…