Expres

Consilierii locali au decis în privința sălii de sport de la Școala nr. 2 Brașov

Consilierii locali au decis în privința sălii de sport de la Școala nr. 2 Brașov.

Astăzi, după mai bine 5 ore de discuții în ședința extraordinară a Consiliului Local, s-a hotărât pe subiectul noii săli de sport de la Școala Gimnazială nr. 2. Detalii, AICI și AICI.

Părinții celor 1.500 de elevi, cadrele didactice (profesorii de sport – în special) și directorul Școlii Gimnaziale nr. 2 au susținut – cu argumente – ca în sală se se țină doar orele de educație fizică. Până acum, acestea s-au desfășurat în aer liber, în curtea unității, sau în clase, printre bănci, în condiții improprii.

Reprezentanții CSS Brașovia și ai Federației Române de Gimnastică au militat ca sala să fie „dedicată”  strict gimnasticii de performanță, pentru antrenamente și organizarea de competiții.

Primarul Allen Coliban și consilierii locali au adus în discuție o variantă de mijloc, anume ca sala, proiectată a fi destinată gimnasticii de performanță, să fie împărțită și folosită atât de elevii Școlii Gimnaziale nr. 2, cât și de gimnaștii de la CSS Brașovia. Asta până când se va construi o alta mai frumoasă…

Consilierii locali au decis în privința sălii de sport de la Școala nr. 2 Brașov

La final, Allen Coliban a declarat că s-a ajuns la un consens în Consiliul Local: „Sala nouă va fi dată în folosință mixtă – atât pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 2, cât și pentru gimnaștii de la CSS Brașovia. Pentru orele de educație fizică, va fi amenajat, acolo, un teren de baschet. Se va aduce și un balon în incinta unității de învățământ. Sala veche (de gimnastică – n.r.), din imediata apropiere, va fi dărâmată, iar pe locul ei se va ridica alta, prin CNI. Când sala nouă va fi gata, sala de gimnastică (mărul discordiei – n.r.) va fi destinată exclusiv pregătirii sportivilor de performanță”.

Consilierii locali au decis în privința sălii de sport de la Școala nr. 2 Brașov | MyTex.ro
Consilierii locali au decis în privința sălii de sport de la Școala nr. 2 Brașov 4

Cum de s-a ajuns în acest punct nevralgic?  Fosta administrație poartă întreaga vină.

Puncte de vedere

„Sala nouă a fost gândită, plătită pentru performanță! Mă întreb de ce nu s-a pus problema de la începutul construcției sălii”, a fost o reacție.

„A fost proiectul domului viceprimar din vechea conducere (Mihai Costel – n.r.). A făcut un proiect care mai tare a păgubit instituția școlii, împreună cu vechea conducere a respectivei unități școlare”, s-a precizat într-un alt punct de vedere.

„Foarte bine, felicitări CSS Brașovia pentru această inițiativă, însă nu pe banii brașovenilor și pe terenul școlii, când elevii nu au unde să facă mișcare”, s-a mai subliniat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

S-a-ncercat împăcarea caprei cu varza.
Mai bine ar fi fost să fie numai a elevilor.

Willy
1 an în urmă

S-a ingrasat oengista sau mi se pare mie?

1 an în urmă

[…] Allen Coliban a precizat care sunt așteptările, atât ale sale, dar mai ales ale comunității față de noul […]

6 luni în urmă

[…] sport de la Școala Gimnazială 2 din cartierul Astra, despre care am relatat pe larg – Detalii, AICI, AICI și […]

Back to top button