Expres

Compania Apa Brașov – Când se va rezolva problema de pe str. Dobrogeanu Gherea

Compania Apa Brașov a constatat existența unei avarii majore în sistemul public de canalizare existent pe Strada Dobrogeanu Gherea, în urma verificărilor efectuate în noaptea de 23-24 mai 2023.

Compania Apa Brasov a informat că a întreprins demersurile necesare pentru obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor, pentru rezolvarea acestei probleme, în regim de urgență, impuse de legislația în vigoare.

„Îi asigurăm pe toți cetățenii Brașovului și în mod expres pe cei care locuiesc în zona afectată, cât și institutiile care monitorizează problemele legate de calitatea mediului și sănătatea populației ca, până la obținerea tuturor documentelor care să ne permită începerea lucrărilor, vom îndeplini cerințele de salubrizare și igienizare a străzii afectate. Îi sfătuim și îi rugăm, totodată, pe conducătorii auto ca în perioada următoare să evite zona și să găsească rute alternative”, a transmis, într-un comunicat de presă, Compania Apa Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button