Expres

Colonelul Valentin Mirea nu mai este comandantul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov

  • IMG-20220312-WA0004_295267.jpg
  • IMG-20220312-WA0005_295268.jpg
 

Comandantul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Braşov, colonel Valentin Mirea (n.red. al doilea din stânga spre dreapta, în prima poză), a trecut în rezervă.

Ceremonialul militar de trecere în rezervă a avut loc ieri, în sala de festivități a Grupării, în prezenţa colonelului Traian Mârza, director al Direcției Cabinet din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

„După o carieră militară de 30 de ani în structurile militare, respectiv 7 ani în funcţia de comandant al Grupării de Jandarmi Mobile «Burebista» Braşov, colonel (r) MIREA Valentin s-a remarcat prin rezultate deosebite obţinute în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, demnitate, curaj şi tact”, se arată într-un comunicat remis de GJMBv.
„În anul 1995, păşeam cu mândrie în această unitate, iar de-a lungul carierei militare am parcurs momente foarte importante.
Din etapele parcurse amintesc succint:
-comandant de pluton la UM 0766 Sfântu Gheorghe;
-în 1998 comandant de companie la Brigada 88 Jandarmi;
-în anul 1999 comandant de detașament al Batalionului 80;
-în anul 2006 a fost o altă etapă a vieţii în care am fost la Școala de Aplicație pentru ofițeri «Mihai Viteazul» a Jandarmeriei Române; am avut onorea şi plăcerea să fiu membrul al primului precum şi din şaselea contingent al Jandarmeriei Române în Afganistan;
-în perioada 2012-2015 am fost locțiitor și comandant al Centrului Montan Sinaia.
În anul 2015, am preluat comanda Grupării de Jandarmi Mobile «Burebista» Braşov, unde am fost comandant până în prezent.
Mulţumesc familiei, camarazilor, cetățenilor, instituțiilor cu care am conlucrat de-a lungul vremii și tuturor celor cu care am crescut împreună!”, a spus colonel (r) Valentin Mirea în cadrul ceremoniei.

La comanda Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Braşov a fost desemnat, pe o perioadă de 6 luni, locotenent colonel Constantin Lobodan, adjunct al comandantului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare