Expres

Colectiv: Planul de intervenţie a fost declanşat cu o întârziere de 18 minute!

 

Noi informaţii despe tragedia de la Clubul Colectiv. Corpul de control al premierului a prezentat azi raportul privind tragedia, iar concluziile acestuia arată ce anume nu a mers bine legat de intervenţia de după incendiu. Potrivit documentului, planul roşu de intervenţie nu a fost declanşat imediat, ci cu o întâriziere de 18 minute. Se mai arată că intervenţia în urma incendiului din seara de 30 octombrie 2015 a fost în mare parte „o acţiune necoordonată“.

„Planul Roşu de Intervenţie nu a fost declanşat imediat ci doar după parcurgerea unor etape, prevăzute în legislaţia în vigoare, care pot fi descrise ca fiind birocratice, în condiţiile în care aceeaşi legislaţie permite şi mecanisme mai rapide de intervenţie pentru alte situaţii de urgenţă (dezastre aviatice sau feroviare etc). Astfel, Planul Roşu de Intervenţie a fost declanşat, la ora 22:50, la 18 (optsprezece) minute de la primele apeluri la numărul unic de urgenţă şi la 7 (şapte) minute de la momentul informaţiilor primite de la echipajele aflate la locul intervenţiei”, se arată în raportul Guvernului. Cei care au întocmit raportul spun că se impune reformarea radicală a sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective şi dezastre, conform Mediafax.

Amintim că 64 de oameni au murit în urma incendiului, şi peste 150 au fost răniţi. Ultima victimă, un tânăr de 21 de ani, a murit pe 14 martie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare