Expres

Coaliția lui Shinzo Abe a câștigat alegerile parlamentare

 

Premierul japonez Shinzo Abe este foarte aproape de obţinerea unui nou mandat, după ce coaliţia pe care o conduce a câştigat alegerile parlamentare de duminică, conform primelor date. Potrivit exit-pollurilor, coaliţia formată din Partidul Liberal Democrat (LDP) şi formaţiunea Komeito au câştigat 311 locuri în camera inferioară a Parlamentului, din cele 465. Premierul nipon încearcă să impună modificări foarte nepopulare în politica pacifistă a ţării de după al Doilea Război Mondial, îndemnând la recunoaşterea oficială a armatei prin Constituţie.
O victorie i-ar asigura lui Abe un al treilea mandat de trei ani şi ar deveni premierul cu cel mai lung mandat, el fiind ales în funcţie în 2012. Potrivit primelor date, Partidul Democratic Constituţional ar urma să câştige între 44 şi 67 de locuri, în timp ce Partidul Speranţei între 38 şi 59 de locuri.
Abe, în vârstă de 63 de ani, a dizolvat camera inferioară a Parlamentului luna trecută şi a convocat alegeri anticipate. Dizolvarea Parlamentului a venit cu un an înainte ca mandatul aleşilor să expire. 106,6 milioane de japonezi au fost chemaţi la vot, ei având de ales dintre 1.180 de candidaţi pentru 465 de locuri. Alegerile au avut loc în contextul în care Japonia s-a confruntat cu taifunul Lan, care a dus la evacuarea a sute de persoane. Alegerile au avut loc în contextul în care Japonia s-a confruntat cu taifunul Lan, care a dus la evacuarea a sute de persoane. Primele rezultate oficiale ale alegerilor vor fi anunţate luni dimineaţă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button