Expres

Cetățuia Brașovului rămâne cu lacătul pe porți

Cetățuia Brașovului rămâne cu lacătul pe porți. Disputa în instanță pentru „paternitate” nu a fost tranșată nici la ultima înfățișare, din 25 octombrie. Procesul pentru Cetățuia Brașovului se află la Înalta Curte de Casație și Justiție – ÎCCJ. Completul de judecată a decis amânarea pronunțării, dar măcar acum a fixat un termen mai apropiat: 8 noiembrie – aici, istoricul dosarului. Până acum, din octombrie 2021 a fost dată amânare până la data de 1 martie 2022, apoi până pe 17 mai, iar din luna mai până în 25 octombrie.

Procesul pentru recuperarea Cetăţuii de la SC Aro Palace SA a fost deschis în 6 mai 2015, iar primul termen de judecată a fost abia în data de 4 martie 2016. Ulterior, atât Tribunalul Braşov (în octombrie 2016), cât şi Curtea de Apel Braşov (în iunie 2017) au dispus ca obiectivul să treacă din proprietatea Aro Palace SA în cea a Statului Român. În baza sentinței, care este executorie, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a intabulat provizoriu Cetăţuia, ceea ce înseamnă că are drepturi depline, dar provizorii, asupra imobilului.

Deciziile instanţelor braşovene au fost atacate încă din 2017, și de Municipiul Brașov, și de Aro Palace SA și de SIF Muntenia SA, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a fost chemată să judece recursul formulat de cele trei părți.

Însă, Cetățuia Brașovului, de pe Dealul Straja, se degradează încet, dar sigur. În primăvară, primarul Allen Coliban a afirmat că sunt necesare lucrări de punere în siguranță. Pentru a o reda publicului, e nevoie de reglementarea situației juridice.

Istorie lungă și complicată

Cetățuia Brașovului rămâne cu lacătul pe porți. Primăria Braşov a iniţiat procesul de revendicare a Cetăţuii în luna mai 2015, după ce negociase cu SIF Transilvania. Municipalitatea a descoperit că există argumente care să dovedească faptul că acest obiectiv de patrimoniu a aparţinut oraşului.
Iniţial, în 2014, Consiliul Local Braşov a vrut să recupereze Cetăţuia exprimându-şi legal dreptul de preempţiune. Experții au făcut o evaluare şi au estimat Cetăţuia la 3,5 milioane de euro. Au urmat unele negocieri, care prevedeau inclusiv un schimb de terenuri cu Aro Palace. În 2015, însă, municipalitatea a renunţat la orice negociere și a retras cererea de preempțiune. Informaţiile istorice descoperite între timp arătau că a aparţinut, de fapt, oraşului.

Cetățuia de pe Strajă (sau Dealul Cetății) a fost o fortificație importantă de apărare situată în afara cetății Brașovului. La începutul secolului XV, pe locul Cetățuii exista un turn de observație. În anul 1524 se construiește și un bastion din lemn cu patru turnuri care va fi distrus de Petru Rareș în anul 1529. La jumătatea secolului XVI, va fi construită o nouă fortificație cu ziduri de piatră și șanțuri de apărare care va fi avariată de un incendiu în anul 1618. 

Între anii 1625 – 1630, fortificația este refăcută în întregime. Către sfârșitul acelui secol pierde din importanța avută în apărarea cetății și va fi utilizată ca depozit și cazarmă. Din secolul următor și până în anul 1954, e închisoare, apoi depozit pentru Arhivele Statului. În 1975 când intră într-un proces de restaurare.
În anul 1981, Cetățuia devine un complex turistic cu specific medieval, fiind exploatată astfel până în 2015. Oficiul Național pentru Turism (ONT) o luase în stăpânire. După 1989, SIF Transilvania. Cetățuia figurează pe lista monumentelor istorice din județul Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Cetățuia Brașovului rămâne în proprietatea Statului Român. Dacă vrea să o ia în administrare, Primăria Brașov […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare